Eurodeputatul Gabriela Zoană, atac la europeni după excluderea PSD
Ultima Ora Politic

Eurodeputatul Gabriela Zoană, atac la europeni după ruperea relațiilor cu PSD

Eurodeputatul Gabriela Zoană: ”Nu voi accepta ca țara mea să devină o monedă de schimb între grupurile politice europene”

”PSD este și va fi unul dintre cele mai importante partide din familia europeană a Social-Democraților, PES. Mai mult, PES este mai puternic datorită PSD, iar acest lucru descalifică și mai mult gestul unor persoane din cadrul familiei europene din care facem parte de a se manifesta în felul acesta față de Partidul Social Democrat, chiar dacă știm cu toții că o fac într-un context electoral.

Ce trebuie să înțeleagă românii de acasă care susțin PSD este că aici, la Bruxelles, există o singură linie de discuții în această perioadă – poziționarea din punct de vedere al imaginii în perspectiva alegerilor din 26 mai. Atât liderii PES, cât și liderii PPE, cele două mari grupuri europene, nu caută altceva decât să dețină aceleași funcții și după alegeri și să reușească obținerea cât mai multor mandate de europarlamentar pentru grupul pe care îl reprezintă.

Nu a existat nicio discuție nici formal și nici informal în organismele PES privitoare la declarația izolată a domnului Stanisez, iar după alegerile din luna mai toată această încercare de a castiga capital electoral cu orice preț va fi cu siguranță clarificată.

Nu vom accepta ca România să devină o monedă de schimb între grupurile politice europene, indiferent cine le conduce și indiferent de calculele politice care stau la baza acestor acțiuni!, a declarat într-un comunicat remis newsteam.ro eurodeputatul Gabriela Zoană.

Voi ce părere aveți? Așteptăm comentariile voastre mai jos.