voiculescu
Ultima Ora Politic

Dan Voiculescu, după operaţia de 10 ore: ”Băsescu are dreptate”

Dan Voiculescu, fondatorul trustului Intact, are prima ieşire publică după operaţia dificilă la care a fost supus pe 14 mai. Într-un articol public pe blogul personal, omul de afaceri ţine să-i dea o replică lui Traian Băsescu, după ce fostul preşedinte a recunoscut că are o obsesie cu Voiculescu, chestiune care este reciprocă.

„Sigur oamenii își amintesc decizia instantei din iulie 2017 de a fi pus în libertate, de îndată. Această decizie a fost pusă în aplicare la Spitalul Universitar București, unde eram internat.

Am afirmat atunci că va fi necesară o operație dificilă.

Pe 14 mai 2018 am fost operat la un spital din București de către o echipă de medici români de o calitate profesională și morală extraordinară, cărora le mulțumesc.

Operația a durat peste 10 ore și a fost complicată.

Acum mă simt bine și sper că această operație să-mi prelungească viața astfel încat să mai pot construi.

Am planuri îndraznețe pe care le voi putea duce la indeplinire numai cu sprijinul familiei, a oamenilor maturi din această țară și cu speranța că niciodată nu este prea târziu pentru a face bine și pentru a iubi.

Le mulțumesc din suflet tuturor celor care mi-au transmis gânduri bune în această perioadă.

PS: Afirmația din spațiul public a lui Băsescu ca nu mi-a ”trecut” este corectă”, scrie Dan Voiculescu pe blog.

Dan Voiculescu face trimitere la un dialog dintre Traian Băsescu şi Ionuţ Cristache, la TVR:

„Ionuț Cristache: Aveți o obsesie cu Voiculescu, nu v-a trecut?!

Traian Băsescu: Lasă, bă, ce lui i-a trecut?”

 

Voi ce părere aveți? Așteptăm comentariile voastre mai jos.