'
Vacanță de lux pentru Dan Barna. Liderul USR a petrecut zile de neuitat în Caraibe. FOTO de senzație
Ultima Ora Politic

Dan Barna se contrazice. Vrea la guvernare

Președintele USR, Dan Barna, s-a răzgândit și spune că partidul poate intra la guvernare în orice moment. Barna a declarat, joi, la Tulcea, că USR va susține moțiunea de cenzură și va participa la discuții pentru cea mai bună soluție prin care să se asigure interimatul la Guvern, conform mediafax.ro

Președintele USR, Dan Barna, a declarat, într-o conferință de presă, la Tulcea, că partidul pe care îl conduce poate intra oricând la guvernare, deși, miercuri, a spus că, în cazul în care moțiunea de cenzură împotriva Executivului va trece de votul Parlamentului, USR va susține orice Guvern fără PSD în perioada interimară până la organizarea alegerilor anticipate.

„Putem intra la guvernare în orice moment. Avem resurse, avem program, avem oameni competenți, însă este nevoie – și aici suntem consecvenți pe mesaj – avem nevoie de o majoritate parlamentară care să facă posibile reformele de care are nevoie România. Nu mai putem prosti la nesfârșit electoratul că trebuie făcute reforme, dar de fapt să nu le facă nimeni altcineva. Noi considerăm că aceste reforme pot fi făcute cu o majoritate parlamentară. În egală măsură suntem perfect responsabili pentru situația care urmează. Vom susține moțiunea de cenzură, am spus lucrul acesta și vom participa la discuții pentru a găsi cea mai bună soluție a unei guvernări care să asigure perioada aceasta de interimat care să ne ducă la alegeri anticipate”, a spus Barna.

Liderul USR a mai spus că în situația în care Guvernul va fi demis va urma o perioadă de tranziție.

„O să fie o perioadă de tranziție, o să vedem ce guvern, o să vedem în ce formulă prin care să mergem spre alegeri anticipate, după care, în urma unor asemenea alegeri să ne asumăm o guvernare completă, consistentă prin care să putem face aceste reforme de care România are fundamentală nevoie”, a mai spus Dan Barna.

În urmă cu o zi, miercuri, Dan Barna, a declarat că în cazul în care moțiunea de cenzură împotriva Executivului va trece de votul Parlamentului, USR va susține orice Guvern fără PSD în perioada interimară până la organizarea alegerilor anticipate. După această declarație, președintele PLUS Dacian Cioloș a afirmat că Alianța este pregătită să intre la guvernare cât mai repede, dar cu legitimitatea în Parlament, precizând că trebuie pus un Executiv competent și „să nu mai așteptăm un an de zile”.

Voi ce părere aveți? Așteptăm comentariile voastre mai jos.