Transilvania cere lămuriri de la Dragnea: CExN PSD pentru „a clarifica eventualele nemulțumiri”
Ultima Ora Justiție

Curtea Constituțională îi pune bețe în roate lui Dragnea. Legile justiției se discută la toamnă

Curtea Constituțională îi pune bețe în roate lui Dragnea. Legile justiției se discută la toamnă

Curtea Constituțională a amânat pentru 25 septembrie discutarea sesizărilor pentru patru proiecte de lege esențiale pentru tentativa PSD-ALDE-UDMR de a modifica radical justiția. Astfel, judecătorii constituționali au amânat azi dezbaterile pe Codul de Procedură Penală și pe cele trei legi care modifică legile justiției (legile 303, 304 și 317 din 2004), potrivit Agerpres.

Legea de modificare a Codului de procedură penală a fost atacată concomitent de președintele Iohannis, PNL, USR și Curtea Supremă. Modificările la Legea 303/2004 au fost atacate de PNL și USR, cele la legea 304/2004 de Curtea Supremă, PNL și USR, iar modificările la Legea 317/2004 de Iohannis, potrivit HotNews.ro.

Amânarea dezbaterilor vine după ce Comisia de la Veneția a publicat în 13 iulie raportul preliminar privind modificările la cele trei legi ale justiției. În raport, Comisia de la Veneția le solicită autorităților de la București să revină asupra modificărilor, în special în ceea ce privește numirea și revocarea procurorilor șefi ai principalelor parchete – DNA, DIICOT și Parchetul general.

Comisia cere ca în procedură să fie menținut rolul președintelui României și al CSM pentru a echilibra influența ministrului justiției.

Comisia de la Veneția e așteptată să sprijine Opinia fără modificări la sesiunea pleanară din octombrie, se arată în anunțul oficial de pe site-ul Consiliului Europei. De asemenea, Comisia de la Veneția a autorizat raportorii să emită opinia și să o trimită autorităților române.

Principalele solicitări ale Comisiei de la Veneția în ceea ce privește legile Justiției:

  • Reconsiderarea sistemului de numire și demitere a procurorilor de rang înalt cu scopul de a asigura condițiile pentru o procedură neutră de numire / demitere prin menținerea în acest proces a președintelui României și a CSM, cu scopul de a echilibra influența ministrului Justiției
  • Abandonarea schemei de pensionare timpurie a magistraților. Reamintim că propunerea PSD ar duce la depopularea masivă a instanțelor, cu efecte majore mai cu seamă la Înalta Curte și Curțile de Apel
  • abrogarea sau definirea mai clară a prevederilor care permit procurorilor superiori ierarhic să invalideze, ca neîntemeiate, soluțiile date de procurori care fac dosare
  • reexaminarea prevederilor privind revocarea membrilor CSM
  • eliminarea restricțiilor propuse pentru limitarea libertății de expresie a judecătorilor și procurorilor
  • reconsiderarea înființării unei secții speciale pentru anchetarea magistraților. Recursul la procurori specializați, combinat cu măsuri eficiente de prevenție, este alternativa de dorit
  • Completarea prevederilor privind răspunderea materială a magistraților prin statuarea expresă că, în absența relei credințe și/sau a gravei neglijențe, magistrații nu sunt răspunzători pentru pronunțarea unei solutii care a fost infirmata/modificată de instanța de control judiciar; amendarea mecanismului pentru acțiunea în regres de o asa maniera incat aceasta să aibă loc doar condiționat de prealabila stabilire a răspunderii magistratului in urma/în cadrul unei proceduri disciplinare

Voi ce părere aveți? Așteptăm comentariile voastre mai jos.

Prezidentiale-2019.ro

Folosim cookie-uri pentru a va asigura o interactiune cat mai buna cu site-ul. Prin continuarea navigarii permiteti utilizarea cookie-urilor. Sunt de acord Detalii