CTP le face un portret sinistru: ”PSD e un partid care nu evoluează. Fac parte din aceeaşi specie mutant”
CTP
Ultima Ora Politic Social

CTP le face un portret sinistru: ”PSD e un partid care nu evoluează. Fac parte din aceeaşi specie mutant”

CT Popescu a comentat mișcările care au avut loc în ultima perioadă pe scena politică românească, începând chiar de la sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial.

„În 1945 în politica românească s-a produs un accident nuclear, ca acela de la Cernobîl. Şi, cum ştiţi, urmările nu dispar ani şi ani, mii de ani nu dispar urmările unui astfel de accident. Radiaţia persistă, remanentă, are niveluri foarte înalte în zona de excluziune, aproape de miez. La Cernobîl, dacă intri în zona respectivă, ori mori, ori te transformi într-un mutant monstruos. Acelaşi lucru înseamnă PSD. Când ajunge un om în zona de radiaţie a PSD, care poate să fie chiar şi în afara PSD, în apropierea lui, chiar în partid – vezi aliaţii de decenii ai PSD, că a tot avut tovarăşi de drum, cum are şi azi -, când ajungi în zona de radiaţie a PSD vei fi cu siguranţă transformat. Acolo e un cofraj radioactiv, care te transformă într-un mutant. Toţi pe cei pe care îi vedeţi acolo fac parte din aceeaşi specie mutantă. Unii sunt mai cu pretenţii, se dau mai rafinaţi, alţii sunt mai din topor, unii joacă un rol, alţii altul, în esenţă toţi sunt din aceeaşi specie de mutanţi şi nu se schimbă sub nicio formă. PSD e un partid care nu evoluează, la fel ca radiaţia de la Cernobîl. Ea e persistentă, peste ani şi ani”, a spus Cristian Tudor Popescu pentru Digi24.

Voi ce părere aveți? Așteptăm comentariile voastre mai jos.