
Cristi Chivu și campionii de la Inter, binecuvântați de Papa Leon al XIV-lea după cucerirea celui de al 21-lea titlu în Serie A. FOTO
Momente emoționante pentru Cristi Chivu și jucătorii de la Inter Milan, care au fost primiți la Vatican și au primit binecuvântarea Papa Leon al XIV-lea, la doar câteva zile după câștigarea titlului de campioană a Italiei.
Delegația clubului nerazzurro, formată din jucători, antrenorul român, Cristi Chivu și oficialii echipei, a participat la o audiență specială în Sala Consistoriului de la Vatican, înaintea partidei cu SS Lazio din Serie A.
În mesajul adresat campionilor Italiei, Papa Leon al XIV-lea a subliniat importanța spiritului de echipă și a valorilor pe care sportul le transmite tinerilor din întreaga lume.
”Bun venit și felicitări întregii echipe, conducerii, tehnicienilor și numeroșilor suporteri și susținători pentru obiectivul pe care l-ați atins.
Cu siguranță, acesta este pentru voi un moment de mare bucurie și sunt fericit că m-ați făcut părtaș. Este un obiectiv care a fost atins datorită unui mare efort, jocului de echipă, disciplinei și perseverenței pe care ați știut să le păstrați atât în momentele înălțătoare – ca la ultimul meci, când ați sărbătorit deja – cât și în cele grele, fără a vă descuraja și a vă resemna.
De aceea, în timp ce vă felicit, vă îndemn să reflectați asupra experienței trăite pentru a deveni, în acest moment de succes, purtătorii unui mesaj util în mod deosebit pentru creșterea celor tineri. Mulți dintre ei se uită la voi în aceste zile ca la «eroii» lor și modele de imitat, iar acest fapt vă învestește cu o responsabilitate care merge dincolo de prestație și care vă vrea, ca sportivi, mărturisitori de valori.
Aș vrea să subliniez acest lucru. Pentru că tinerii de astăzi au cu adevărat nevoie de modele și ceea ce faceți voi are un impact care poate fi pozitiv ori negativ pentru viața tinerilor. Să vă gândiți la această mare responsabilitate pe care o aveți, iată ceea ce aș vrea cu adevărat să vă spun”, a transmis Papa Leon al XIV-lea, anunță vaticannews.va.

Pentru Cristi Chivu, întâlnirea cu Papa a venit într-un moment de grație al carierei. Tehnicianul român a cucerit primul său titlu de campion în Serie A ca antrenor, după un sezon extraordinar la conducerea lui Inter, echipă care a obținut al 21-lea „Scudetto” din istorie.
Vizita la Vatican a fost un moment simbolic pentru campionii Italiei și o recunoaștere a performanței sportive obținute de Inter și de antrenorul român, care continuă să scrie istorie în fotbalul european.
Fostul jucător de la CSM Reșița, Ajax Amsterdam, AS Roma și FC Inter a realizat o performanță rară în istoria prestigiosului club italian, devenind al doilea care câștigă campionatul mai întâi ca jucător și apoi ca antrenor cu aceeași echipă, dar și în istoria fotbalului din Peninsulă, fiind al doilea care a cucerit campionatul la primul sezon complet în cea mai înaltă categorie.

Clubul Inter Milano, unul din cele mai titrate în competițiile din Europa și la nivel intercontinental, a cucerit de 21 de ori titlul de campioană a Italiei și de 9 ori cupa Italiei. De adăugat că pe 13 mai a.c., FC Inter Milano va juca finala Cupei Italiei cu SS Lazio.


