Consiliul Judeţean Dâmboviţa a alocat 335.000 de lei familiilor afectate de exploziile de la Crevedi

Consiliul Județean Dâmbovița a aprobat alocarea sumei de 335.000 de lei pentru cele aproape 100 de persoane afectate de exploziile de sâmbătă seara din Crevedia.

„În urmă cu câteva momente, în şedinţa Consiliului Judeţean Dâmboviţa, au fost aprobate primele ajutoare financiare care vor ajunge la familiile afectate de exploziile din comuna Crevedia.

Din suma totală de 335.000 de lei, 300.000 de lei sunt destinaţi celor 75 de adulţi şi 34.500 de lei celor 23 de copii, diferenţa urmând să rămână la dispoziţia filialei dâmboviţene a Crucii Roşii. Aceşti bani vor putea fi folosiţi de oamenii din Crevedia pentru a se întreţine în perioada următoare”, a transmis preşedintele Corneliu Ștefan.

Corneliu Ștefan
Corneliu Ștefan

După evaluarea pagubelor la faţa locului, vor fi alocate, printr-o hotărâre de guvern, şi sumele necesare pentru reconstruirea şi reabilitarea caselor distruse în explozii.