Proiect pentru protecția minoritățile naționale în CE. Ce s-a discutat
Ultima Ora Politic

Comisia Europeană SANCȚIONEAZĂ România. Au GREȘIT decizia

Comisia Europeană SANCȚIONEAZĂ România. Au GREȘIT decizia

Comisia Europeană a decis, joi, să trimită scrisori de punere în întârziere României, Austriei, Finlandei, Germaniei, Ungariei, Slovaciei și Spaniei din cauza faptului că aceste țări au transpus sau au pus în aplicare în mod incorect anumite cerințe ale Directivei privind eficiența energetică, conform Mediafax.

Directiva instituie un cadru comun de măsuri pentru promovarea eficienței energetice pe teritoriul UE, cu scopul de a asigura atingerea obiectivului de 20% în materie de eficiență energetică până în 2020 și de a pregăti terenul pentru viitoare creșteri ale eficienței energetice după această dată, precizează un comunicat al instituției.

Statele membre în cauză au la dispoziție două luni pentru a răspunde argumentelor formulate de Comisie; în caz contrar, Comisia poate decide să trimită un aviz motivat.

Prin pachetul său lunar de decizii în constatarea neîndeplinirii obligațiilor, Comisia Europeană („Comisia”) urmărește acționarea în justiție a statelor membre care nu și-au îndeplinit obligațiile ce le revin în temeiul legislației UE. Aceste decizii, care vizează diverse sectoare și domenii de politică ale UE, au scopul de a asigura aplicarea corespunzătoare a legislației UE, în beneficiul cetățenilor și al întreprinderilor.

loading...

Voi ce părere aveți? Așteptăm comentariile voastre mai jos.

Folosim cookie-uri pentru a va asigura o interactiune cat mai buna cu site-ul. Prin continuarea navigarii permiteti utilizarea cookie-urilor. Sunt de acord Detalii