Avertizare de vânt puternic în 19 județe și în București. Rafale de peste 60 de kilometri pe oră
alerta meteo
Social Ultima Ora

Coduri roșu și portocaliu de furtuni, inundații emise în mai multe zone din Franța

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează românii care vor să călătorească în Frața că autoritățile locale și Serviciul meteorologic au emis pentru luni și marți cod roșu de ploi torențiale, furtună și inundații în mai multe zone din Franța.

„Ministerul Afacerilor Externe informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Republica Franceză că, în conformitate cu datele transmise de autoritățile locale şi Serviciul meteorologic al Aeronauticii militare pentru perioada 2-3 decembrie 2019, a fost emis un cod roșu de ploi torențiale, furtună și inundații în Departamentele Var și Alpes Maritimes și un cod portocaliu de ploi, averse, pericol de inundații și vânt puternic în Bouches-du-Rhône, Hautes-Alpes, Pyrenées-Atlantiques”, au transmis reprezentanții MAE, într-un comunicat de presă remis, luni, MEDIAFAX.

Sursa citată mai spune că românii pot solicita asistență consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Paris: +33147052966 și +33147052755 și Consulatului General al României la Marsilia: + 33491221741, apelurile fiind redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetățenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center în regim de permanență.

De asemenea, românii care „se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu caracter de urgenţă, au la dispoziție următoarele telefoane de permanență: misiunea diplomatică a României în Republica Franceză: +33680713729, Consulatul General ale României la Marsilia: +33610027164, Consulatul General ale României la Lyon: +33643627736 și Consulatul General al României la Strasbourg: +33627050022, la care pot apela în funcție de circumscripția consulară în care se află”.

MAE mai recomandă consultarea paginilor de Internet http://paris.mae.ro, http://marsilia.mae.ro, http://lyon.mae.ro, http://strasbourg.mae.ro, www.mae.ro și reamintește faptul că cetăţenii români care se deplasează în străinătate au la dispoziţie aplicaţia „Călătoreşte în siguranţă” (www.mae.ro/app_cs), care oferă informaţii şi sfaturi de călătorie.

loading...

Voi ce părere aveți? Așteptăm comentariile voastre mai jos.

Prezidentiale-2019.ro

Folosim cookie-uri pentru a va asigura o interactiune cat mai buna cu site-ul. Prin continuarea navigarii permiteti utilizarea cookie-urilor. Sunt de acord Detalii