Cod roșu de ploi torențiale și abundente în Dobrogea, Muntenia și București: cantități de apă de până la 140 l/mp. S-a emis RO-ALERT

Cod roșu de ploi torențiale în București și județele din sud-estul țării: cantități de apă de până la 140 l/mp

Meteorologii au extins avertizarea Cod roșu de ploi torențiale și abundente, care este valabilă până miercuri, ora 15:00, pentru județele Constanța, Călărași, Ialomița, Giurgiu, Ilfov și municipiul București. În aceste zone, cantitățile de apă vor ajunge la 80–100 l/mp, iar izolat 120–140 l/mp, în intervale scurte de timp sau prin acumulare.

În același timp, alte 14 județe din Muntenia, jumătatea sudică a Moldovei, Dobrogea, sud-estul Transilvaniei și al Olteniei se află sub Cod portocaliu de ploi, cu acumulări de 60–90 l/mp și izolat până la 100 l/mp.

Cod Roșu în mai multe județe
Cod Roșu în mai multe județe

Meteorologii avertizează că vântul se va intensifica în mai multe regiuni, cu rafale între 50 și 70 km/h, iar în Carpații Meridionali, la altitudini de peste 1.700 m, vor fi ninsori viscolite cu depunere de zăpadă între 10 și 30 cm și rafale de 60–90 km/h.

În București, vremea va fi închisă și deosebit de rece până miercuri dimineață. Se vor acumula cantități de apă de 40–50 l/mp, iar vântul va avea rafale de 50–65 km/h. Temperatura maximă va fi de 12–14°C, iar minima de 9–10°C.

De miercuri până joi dimineață, vremea va rămâne închisă și rece, cu ploi temporare și acumulări de 30–40 l/mp. Vântul va sufla cu viteze de 50–60 km/h, iar temperatura maximă va fi de 15–16°C, iar minima de 8–10°C, anunță ANM.

Autoritățile recomandă prudență maximă în trafic, evitarea deplasărilor neesențiale și respectarea indicațiilor meteorologice și de protecție civilă.

Populația a fost avertizată cu RO-Alert
Populația a fost avertizată cu RO-Alert

În București și Ilfov a fost mesaj RO-ALERT de vreme deosebit de rea.