Cutremur în PNL! Ciprian Ciucu, plasat sub control judiciar de DNA, pentru 60 de zile

Primarul general al Capitalei și unul dintre cei mai influenți lideri ai PNL, Ciprian Ciucu, a fost plasat sub control judiciar de procurorii Direcției Naționale Anticorupție, după mai multe ore de audieri desfășurate joi.

Măsura împotriva lui Ciucu a provocat un adevărat șoc pe scena politică, în condițiile în care edilul este considerat unul dintre oamenii de bază ai taberei conduse de Ilie Bolojan.

Potrivit informațiilor apărute pe surse judiciare, ancheta vizează fapte legate de activitatea administrativă și de emiterea unor documente în domeniul urbanismului și construcțiilor. Până la această oră, DNA nu a prezentat public toate detaliile dosarului și nici acuzațiile complete care stau la baza măsurii dispuse împotriva lui Ciucu.

”Știu că voi avea această tinichea de coadă”.

Nu am nimic de ascuns. Sunt încrezător că procesul va scoate adevărul la iveală. Sunt nevinovat. Am văzut învinuirile care mi se aduc. Cei de la DNA vor comunica ce s-a întâmplat și voi comunica și eu mai târziu. Știu că de acum înainte o să am un an, doi, trei o tinichea de coadă, cât va dura acest proces. Vreau să îmi duc mandatul până la capăt ca și cum acest lucru nu există. Treaba mea e să am

Lovitură cruntă pentru PNL
Lovitură cruntă pentru PNL

Lovitură grea pentru PNL

Decizia procurorilor vine într-un moment extrem de sensibil pentru liberali, cu doar câteva zile înaintea congresului extraordinar al partidului și în plină confruntare internă privind viitorul formațiunii.

Ciprian Ciucu este una dintre cele mai vizibile figuri ale PNL și un apropiat al fostului premier Ilie Bolojan. Intrarea sa sub control judiciar riscă să amplifice tensiunile din interiorul partidului și să ofere muniție adversarilor politici.

Ce presupune controlul judiciar

Prin măsura controlului judiciar, Ciprian Ciucu rămâne în libertate, însă este obligat să respecte o serie de restricții și obligații stabilite de procurori pe durata anchetei. Nerespectarea acestora poate atrage măsuri mai severe.

Surse judiciare susțin că ancheta este în desfășurare și că procurorii continuă să administreze probe în dosar.

Reacțiile sunt așteptate

Până la această oră, Ciprian Ciucu nu a prezentat public o poziție detaliată după ieșirea de la DNA. De asemenea, conducerea PNL nu a anunțat dacă va adopta măsuri politice în urma deciziei procurorilor.

Cazul are însă potențialul de a deveni unul dintre cele mai importante dosare politice ale momentului, având în vedere funcția ocupată de Ciucu și influența sa în interiorul Partidului Național Liberal.