Cine a fost furnizorul OFICIAL de apă la mitingul PSD 1
Sticlele de apă le-au fost distribuite oamenilor aduşi la manifestaţie din două camioane, unul amplasat în faţa reprezentanţei Orange, iar un al doilea, mai ferit, în faţa Aeroclubului.
Ultima Ora Politic

Cine a fost furnizorul OFICIAL de apă la mitingul PSD

Uimitoarea poveste a firmei cu zero angajaţi care a asigurat zeci de mii de sticle la manifestaţia de partid.

Zecile de mii de manifestanţi transportaţi sâmbătă, 9 iunie, în Piaţa Victoriei din Bucureşti, la „mitingul împotriva abuzurilor“, au fost hidrataţi cu apă plată de la Azuga Waters, firmă în insolvenţă, cu zero angajaţi, care îi aparţine lui Valerii Moraru, (încă) patronul echipei Rapid, scrie în exclusivitate Prosport.

Sticlele de apă le-au fost distribuite oamenilor aduşi la manifestaţie din două camioane, unul amplasat în faţa reprezentanţei Orange, iar un al doilea, mai ferit, în faţa Aeroclubului.

 

Apa luată de PSD de la firma lui Valerii Moraru ar fi trebuit, teoretic, să fie distribuită gratuit, însă lucrurile nu au stat chiar aşa.

 

„Şoferul campionului din faţa Aeroclubului, un domn cu vestă de organizator de la PSD, probabil gândindu-se că e la un loc mai ferit, a vândut sticlele cu un leu bucata. Era înghesuială, oamenii le luau şi aşa, contracost, pentru că era căldură mare. Am chemat poliţia. Pesedistul s-a scuzat, explicându-le poliţiştilor că face şi el un ban de motorină. După intervenţia patrulei, şoferul a renunţat la idee şi a dat sticlele de la Azuga gratuit“, a povestit pentru ProSport jurnalistul Mihai Boeru, de la publicaţia „Gazeta Bucureştilor“.

 

Voi ce părere aveți? Așteptăm comentariile voastre mai jos.