ȘOC la Antena 1. Chefii la cuțite au fost concediați

Toţi trei Chefii la Cuţite, Florin Dumitrescu, Cătălin Scărlătescu şi Sorin Bontea au fost concediați de postul Antena 1.

Motivul demiterii celor trei chefi la cuțite a fost refuzul acestora de a mai participa la filmări în următoarea perioadă.

„Motivul despărţirii 

Refuzul celor 3 juraţi de a participa la filmările din octombrie 2023, conform calendarului de filmare comunicat către ei în martie 2023, refuz exprimat cu foarte puţin timp înainte de data stabilită pentru filmările sezonului 13”, arată comunicatul Antenei 1, în care se menţionează că cei trei urmează să fie înlocuiţi.

Emisiunea „Chefi la Cuţite” va continua cu noi staruri care vor fi anunţate în curând, anunţă Antena 1 într-un comunicat.

„Am fost surprinşi de anunţul de ultim moment al celor trei juraţi, pentru că ne aflam într-un stadiu extrem de avansat al pregătilor pentru filmarea sezonului următor şi pentru că suntem într-o relaţie contractuală cu cei trei.

Motivul principal invocat de aceştia a fost starea de oboseală, deşi a existat o pauză de 6 luni între sezoane. Ne pare rău că toate încercările de a rezolva această situaţie nu au dus la soluţia ideală.

Chefi la cuţite este un format puternic, iar producătorul Mona Segall este o creatoare unică – a reuşit întotdeauna să găsească oamenii iubiţi de public. Sunt generaţii întregi de oameni de televiziune care îi datorează cariera şi mai ales substanţa devenirii a ceea ce sunt azi. Îi putem vedea pe toate ecranele”, a spus Mihai Ioniţă, CEO Antena Group.

Iată evoluția discuțiilor care au dus la situația dintre echipa Chefi la Cuțite și cei 3 foști jurați:

• Martie – Comunicare calendar de producție pentru sezonul 13 Chefi la Cuţite către cei 3 jurați.

• Mai – septembrie – Pregătiri producţie pentru sezon nou – difuzare anunț casting, comunicare cu toată echipa, sponsori și producție, contracte de închiriere, utilități, programare echipă filmare, preselecții în mai multe orașe din țară, asigurarea transportului pentru concurenții veniți din afara țării etc. Toate aceste demersuri au implicat alocarea de resurse financiare și umane, peste 150 de oameni au muncit pentru pregătirea show-ului.

• Septembrie – Jurații anunță, cu mai putin de 30 de zile înainte de startul filmarilor, că nu mai pot participa la filmări invocând starea de oboseală.

• Octombrie – Jurații refuză calendarul de producție modificat, deși acesta a fost ajustat conform propunerii lor. Final de poveste, început de istorie.

Mona Segall, producătorul celor mai de succes showuri din epoca modernă a televiziunii din România (de la Dansez pentru tine, primele sezoane de Vocea României și Românii au talent, până la cele mai iubite show-uri de azi, Chefi la cuțite și America Express), este creatoarea celor 3 personaje pe care le-a selectat pentru juriu pentru prima oară în anul 2012, când aceștia erau necunoscuți publicului larg.

„Am fost întotdeauna aproape de oamenii cu care lucrez pentru că echipa mi-a fost și familie.

Ne-am făcut confesiuni, am căutat soluții când ne-a fost greu, ne-am sprijinit, ne-am sfătuit și ne-am bucurat împreună.

Spre marea mea surprindere, cu mai puțin de o lună înainte de începerea filmărilor, am aflat că ei sunt prea obositi ca să mai continue acest proiect, lucru pe care mie, personal, nu mi l-au spus niciodată.

Știu cât de mult te consumă fiecare sezon, câtă energie îți trebuie ca să îl duci la capăt, că e nevoie de timp pentru a te încărca din nou, dar mai știu că eu am avut alături nu doar 3 personaje care făceau parte dintr-un juriu, ci 3 oameni profesioniști, care după atâția ani înțeleg televiziune, înțeleg și știu ce presupune pregătirea acestui format, știu că aceste decizii luate în ultimul moment impactează o echipă de peste 150 de oameni și nu pot fi remediate într-o lună de zile.

Chefi la Cuțite este unul dintre cele mai puternice branduri de televiziune, un brand la care lucrez alături de echipa mea de peste 8 ani de zile, un brand de care telespectatorii merită să se bucure în continuare, pentru că, la final, ei sunt creatorii de vedete și responsabilitatea vedetelor este față de publicul care i-a adus aici.

Profesional și uman știu că am făcut tot ce s-a putut. Rolul meu a fost să îi învăț televiziune, să construiesc pentru ei cel mai bun context posibil. Și eu am obosit, de foarte multe ori, dar responsabilitatea în fața echipei și a oamenilor cu care lucrez este mereu unul din secretele acestor mulți ani în televiziune”, a spus Mona Segal.

Mona Segal
Mona Segal

Creatorii Chefi la Cuțite vor anunța în curând noua distribuție a celui mai popular cooking show din România. Ultimele battle-uri ale sezonului 12 încep duminică, 15 octombrie și marea finală va fi difuzată miercuri, 18 octombrie, la Antena 1.