Cerere pentru Daniel Breaz chiar din interiorul partidului: dezvoltarea rețelei bibliotecilor publice 1
Cerere pentru Daniel Breaz chiar din interiorul partidului: dezvoltarea rețelei bibliotecilor publice
Ultima Ora Politic

Cerere pentru Daniel Breaz chiar din interiorul partidului: dezvoltarea rețelei bibliotecilor publice

Deputatul PSD Giurgiu, Cristina-Elena Dinu, susține dezvoltarea rețelei bibliotecilor publice

Deputatul PSD Giurgiu, Cristina-Elena Dinu, dorește impulsionarea rețelei bibliotecilor publice, adresându-se pe această temă ministrului Culturii și Identității Naționale, Valer-Daniel Breaz, printr-o interpelare parlamentară.

În acest context, parlamentarul social democrat i-a reamintit ministrului Culturii succesul înregistrat de Programul „Biblionet”, derulat în urmă cu câțiva ani: „Ministerul Culturii a reușit modernizarea unui mare număr de biblioteci prin programul „Biblionet”, pus în aplicare pe parcursul a șase ani, până în 2014. Acesta a constituit una dintre cele mai importante investiţii pentru facilitarea accesului public la internet, fiind extrem de util în vederea constituirii unui sistem durabil de biblioteci publice moderne în România”.

În finalul documentului oficial înaintat conducerii MCIN, deputatul giurgiuvean a solicitat răspuns la următoarele aspecte: „1. Aveți în vedere inițierea unui alt program național de tipul „Biblionet” pentru bibliotecile din România?; 2. Care este situația actuală a bibliotecilor publice, atât la nivel național, cât și în județul Giurgiu?; 3. Cum intenționați să creșteți apetitul românilor, și îndeosebi a tinerilor, pentru lectură și citit?”.

„Programul „Biblionet” a ajutat bibliotecarii să aducă un suflu nou în cadrul acestor instituții de cultură fundamentale pentru viitorul țării, foarte multe biblioteci fiind salvate astfel de la dispariție. Din aceste considerente, oamenii din domeniul cultural susțin că reluarea acestui program ar fi oricând de mare folos pentru dezvoltarea atractivității populației spre biblioteci și lectură”, a concluzionat Cristina Dinu.

Voi ce părere aveți? Așteptăm comentariile voastre mai jos.