PSD face anunțul. ”Câștigul salarial mediu net al românilor, la un maxim absolut”
Ultima Ora Economic Politic Social

Ce salarii primesc șefii și angajații Comisiei de prognoză, „bancherul” cu miliarde de euro al Guvernului

Comisia Națională de Strategie și Prognoză, aflată sub controlul lui Darius Vâlcov, este adevăratul bancher al Guvernului PSD-ALDE. Instituția nu se mai ocupă de studii, analize și prognoze economice, ci are pe mână proiecte de zeci de miliarde de euro. Ce salarii au oamenii care împart miliardele, mai mult sau mai puțin discreționar?

Comisia de Prognoză are pe mână Fondul de Dezvoltare şi Investiţii cu o valoare totală de 10 miliarde euro. Ieri, la start de campanie electorală, Comisia a anunțat deschiderea sesiunii 2019 pentru depunerea Formularelor de solicitare pentru finanţare.

Banii pot fi solicitați de primării și instituții locale, iar granturile se aprobă „prin ordin al președintelui CNSP”. Tot în mâna șefilor de la Prognoză se află și proiectele de infrastructură de tip parteneriat public-privat (PPP) cu valori de ordinul zecilor de miliarde de euro.

Potrivit unui tabel cu veniturile salariale din 31 martie 2019, președintele Comisiei de prognoză, Ion Ghizdeanu, încasează un salariu brut de 16.640 lei (aprox. 3.500 euro), ceea ce înseamnă că primește lunar în mână 9.734 lei.

Un salariu brut de 15.247 lei este primit și de directorul Direcției Prognoze regionale, aproape 8.900 lei în mână lunar.

Șeful Direcției generale de Analize și prognoze financiare și sectoriale primește suma de 14.713 lei brut pe lună (peste 8.500 lei net lunar).

Directorul de la Direcția de Analize de impact și prognoze regionale are un salariu brut de 14.207 lei (peste 8.300 lei net). Aceeași sumă lunară de 14.207 lei brut este primită și de șeful Direcției Economice, Administrativă, Juridică și de Resurse Umane.

Șeful de serviciu de la Serviciul Conturi naționale încasează lunar 13.374 lei brut, iar șeful de serviciu de la Modelare primește 12.334 lei lunar.

Majoritatea salariilor de consilieri și experți sunt de 8-9000 lei brut (net înseamnă peste 1.000 euro), dar sunt și câțiva plătiți cu doar 4-5000 lei.

Ion Ghizdeanu, președintele Comisiei Naționale de Strategie și Prognoză, este în funcție din 2000 (în mandatul de premier al lui Adrian Năstase) și s-a remarcat prin obediența față de decidenții politici ai momentului. Acum, Ghizdeanu îi este subordonat total lui Darius Vâlcov, potrivit informațiilor G4Media.ro.

Fondul de Dezvoltare și Investiții (FDI) dublează practic Programul Național de Dezvoltare Locală (PNDL), diferența fiind că PNDL acordă finanțare nerambursabilă din fondurile bugetare, în timp ce FDI acordă granturi rambursabile în 20 de ani.

O asemănare între cele două instrumente este că ambele ocolesc finanțarea din fonduri europene nerambursabile, în condițiile în care România are probleme majore de absorbție tocmai din cauza proiectelor finanțabile.

Ocolirea banilor europeni este strategia Comsiei de prognoză și în cazul proiectelor de infrastructură, unde se negociază cu companii din China sau firme arabe mega-lucrări în parteneriat public-privat.

loading...

Voi ce părere aveți? Așteptăm comentariile voastre mai jos.

Prezidentiale-2019.ro

Folosim cookie-uri pentru a va asigura o interactiune cat mai buna cu site-ul. Prin continuarea navigarii permiteti utilizarea cookie-urilor. Sunt de acord Detalii