Ce bătaie de joc! Fifor le dă țeapă polițiștilor! 1
Ultima Ora Politic Social

Ce bătaie de joc! Fifor le dă țeapă polițiștilor!

Fifor își bate joc de polițiști. Refuză să le plătească pe loc drepturile slariale câștigate în instanță.

Potrivit dispozițiilor lui Fifor, drepturile salariale obținute în instanță de angajații MAI vor fi plătite cu țârâita, pe parcursul a nu mai puțin de cinci ani de la data obținerii hotărârii executorii, informează Național.

Conform sursei citate, în spatele măsurii se ascund însă fondurile insuficiente alocate în ultimii ani acestui minister, ajungându-se la o degradare accentuată a siguranței publice.

„Plata sumelor prevăzute prin hotărâri judecătoreşti având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din instituţiile şi autorităţile publice, devenite executorii în perioada 1 ianuarie 2019-31 decembrie 2021, se va realiza astfel: în primul an de la data la care hotărârea judecătorească devine executorie se plăteşte 5% din valoarea titlului executoriu, în al doilea an se plăteşte 10%, în al treilea an, 25%, în al patrulea an, 25% și în al cincilea an de la data la care hotărârea judecătorească devine executorie se plăteşte 35% din valoarea titlului executoriu”, se arată în referatul de aprobare a ordinului de ministru.

Sindicaliștii din Poliție sunt de părere că măsura luată de ministrul de Interne încalcă reglementările legale și că vor ataca în instanță actul normativ.

„Noi am câștigat un proces la București cu sporul de fidelitate și ne-au virat prima tranșă de bani și au vrut ca și creșterea de la 15 la 20 la sută să o împartă tot așa, pe cinci ani.

Instanța ne-a dat drepturile din 2015 în 2018. MAI a vrut ca procentul de 5% câștigat să ni-l dea tot așa, pe cinci ani, ceea ce nu era nici normal, nici legal. Pentru că nu poți să-mi dai peste cinci ani drepturi de acum opt ani și se pare că tot Casa de pensii a trimis o notă în țară prin care a zis ca aceste creșteri să nu se facă în rate, că sunt foarte mulți colegi din țară care au câștigat în instanță drepturile acestea. Nu știu care este baza legală a unei asemenea măsuri, o să se ajungă iar la alte procese, pentru că nu este legal. Nu poți să împarți acești bani pe cinci ani, din moment ce instanța spune că nu ai voie să dai drepturi pe mai mult de ultimii trei ani. Deocamdată, chiar dacă a fost o ordonanță în acest sens, se procedează legal, dar văd că MAI insistă în continuare cu treaba asta. Acum urmează să vedem în instanță cât este de legală, dacă se și aplică. Avem o grămadă de procese pentru neacordarea drepturilor salariale, a sporurilor de periculozitate, de fidelitate, de dispozitiv, de toxicitate, de studii superioare. Salariile polițiștilor sunt foarte mici fără aceste sporuri. Polițiștii cu vechime au ajuns să ia salarii mai mici decât cei care abia s-au angajat, pentru că aceștia din urmă au fost încadrați cu salarii mai mari. Mie mi se pare anormal, ca polițist, să dau statul în judecată pentru că nu-mi respectă drepturile”, a spus Dorel Bota, președintele Sindicatului Național al Polițiștilor și Personalului Contractual Alba.

Voi ce părere aveți? Așteptăm comentariile voastre mai jos.