Sorina
Familia adoptivă a Sorinei, sub controlul procurorilor. Tatăl este la audieri
Ultima Ora Justiție Politic Social

Cazul Sorina, primele sancțiuni. Apar ”bubele” din sistemul de adopție. Scandalul tinde să se spargă în capul PSD

Au apărut primele sancţiuni în cazul fetiţei din Baia de Aramă, care a fost luată cu forţa pentru a fi dată spre adopţie. Cazul Sorinei este foarte încâlcit și tinde să scoată la suprafață nereguli grave în sistemul adopțiilor din România. Se vehiculează și cuvântul ”mită”, adică fetița ar fi fost efectiv cumpărată. Scandalul se amplifică de la o zi la alta, oamenii au ieșit în stradă, iar povestea, foarte urâtă, tinde să se spargă în capul PSD. 

Sorina a crescută de mică de către familia asistentului maternal Mariana Șărămăt de la vârsta de un an și opt luni, alături de altă fetiță și după ce acesteia i s-a desfăcut contractul de muncă, Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Mehedinți (DGASPC) a considerat că fetița stă ilegal acolo. Ziaristul Narcis Daju spune că această concediere a fost făcută înadins pentru ca DGASPC să aibă motiv să dea copilul spre adopție.

Aceeași sursă precizează că instituția nu a respectat procedurile legale în acest caz, care prevedeau că asistentul maternal are prioritate la adopție și mai mult de-atât, autoritățile s-au făcut că nu văd că fetița ar fi putut adoptată în țară, lăsând termenul legal pentru acest lucru să expire.

Familia asistentului maternal s-a luptat în instanță pentru copil, judecătorii din Mehedinți dându-le dreptate. La apel, însă, la Craiova, instanța a dat o sentință favorabilă americanilor.

Oamenii acuză că americanii s-au lăudat că au intervenit la însăși Gabriela Coman, șefa Autorității Naționale pentru Protecția Copilului și spun Sorina ar fi „costat” 30.000 de dolari.

Mai mult, cei de la DGASPC ar fi scris în rapoartele de compatibilitate că fetița s-ar fi atașat de americani, ceea ce, judecând după modul în care s-a comportat în momentul în care a fost luată de-acasă, nu este cazul.

Cealaltă fetiță a familiei, Andreea, este șocată de ceea ce i se întâmplă celei pe care ajunsese să o considere sora ei, spune tatăl Sorinei.

Duminică, la Baia de Aramă, mai multe zeci de persoane au ieșit în stradă pentru a protesta împotriva deciziei statului român de a o înstrăina pe Sorina. Detalii acestui caz le puteți citi aici.

Într-un raport al IGPR, aprobat de şeful Poliţiei Române, se precizează că au fost atenţionaţi doi poliţişti trimiși să asigure ordinea la fața locului. Unul dintre ei, agent principal, nu a întocmit fişa de intervenţie la eveniment. Iar șeful subunităţii nu a coordonat, sprijinit şi îndrumat aplicarea procedurii de către subordonatul său în mod corespunzător.

În ceea ce o privește pe femeia procuror care pare să fi bruscat copilul, unul dintre angajații forțelor speciale are altă variantă. Fetița „căzuse din brațele doamnei procuror”, așa că el a ajutat-o, ridicând-o de o mână, în timp ce procurorul o ținea de cealaltă.

În raport mai scrie că membrii familiei în care micuța și-a petrecut șapte ani au agitat-o pe fetiță, în loc s-o liniștească.

Un caz dramatic, multe întrebări fără răspuns. În cazul adopției cu scandal de la Mehedinți, niciun oficial nu reușește să spună de ce o hotărâre definitivă nu a fost pusă în aplicare timp de două luni. Ministrul Muncii anunță anchete, Avocatul Poporului se sesizează, premierul intervine…

Dar problema de fond rămâne: de ce, dacă se știa că fetița a fost adoptată în mod legal, nimeni nu a pregătit-o pentru schimbarea care urma să se producă în viața ei. Și de ce procurorul a intervenit atât de brutal?Scandalul în cazul fetiței de 8 ani din județul Mehedinți care a fost adoptată de o familie de români din America este departe de a se fi încheiat.Când cazul a devenit public, a apărut și un val de reacții în rândul autorităților. Ministrul Muncii, Marius Budăi, spune că, luni, va prezenta un raport premierului și tot luni încep anchete la Protecția Copilului din Mehedinți și Dolj.

Voi ce părere aveți? Așteptăm comentariile voastre mai jos.