
Pompierii prahoveni au salvat o cățelușă dintr-un puț. Acțiunea a durat 3 ore. FOTO
Cățelușă salvată după trei ore de pompieri.
O căţeluşă şi un pui de câine căzuţi într-un puţ îngust şi foarte adânc de pe un teren viran de lângă Ploieşti au fost salvaţi vineri de către pompierii prahoveni.
Misiunea de salvare a avut loc pe un teren viran din apropierea localităţii Brazi, situată la periferia Ploieştiului.
Iniţial, salvatorii au fost solicitaţi să intervină pentru salvarea unui căţel căzut într-un puţ adânc de 22 de metri şi cu diametrul de doar 20 de cm. După trei ore, animalul, o femelă, a fost adus la suprafaţă, la finalul unei misiuni pe care salvatorii au catalogat-o drept ,,una care părea imposibilă”.

După salvarea căţeluşei, pompierii au constatat că în puţ se mai afla un pui de câine pe care, după alte două ore, l-au adus la suprafaţă.
Salvatorii au anunţat că vor lua cu ei la sediul detaşamentului cele două animale, unde le vor îngriji până le vor găsi stăpân.


