Conferința cu tema ”Migrațiune și mentalități – un sfert de veac de tranziție și bejenie”, susținuta de doctor în științe economice Raluca Prelipceanu, a fost o surpriză înfricoșătoare pentru auditoriu. Cifrele dau fiori reci pe șira spinării oricărui cetățean conștient din această țară.
Raluca Prelipceanu și-a luat masteratul și doctoratul la Sorbona cu o temă similară, în urma unei ample cercetări făcute direct pe teren, vreme de mai mulți ani, în mai multe țări europene, SUA și Canada, după care i s-a propus să lucreze la Banca Mondială sau ca înalt funcționar în domeniul economic la Bruxelles.
A refuzat și a revenit în România să ajute la reconstrucția economică a țării.
Dezamăgirea a fost totală întrucât, la nivelul ei de instrucție, nu s-a găsit un post în care să fie angajată ca să-și poată dovedi utilitatea și să-și câștige cinstit și demn o pâine.
Așa se face că a intrat în monahism, la o mănăstire din apropierea orașului Câmpeni, pentru a putea să-și continue cercetările economice.
Scandaloasa situație se „potrivește” perfect României, țară condusă de prea mulți incompetenți.
În conferința amintită, Raluca Prelipceanu a punctat aspecte extrem de grave despre fenomenul emigrației din România și anume:
– țara noastră este pe locul 2 în lume (după Siria) ca număr de populație care emigrează, 9 români pe oră, 17% din populația activă a țării, 1/5 din întreaga populație;
– am pierdut 40.000 de medici (2007-2017), 84.000 tineri (2016) sub 36 de ani, din care 19% cu studii superioare (61% femei);
– suntem sursă de forță de muncă calificată pentru Austria, Ungaria, Franța, Germania și supercalificată pentru SUA și Canada.
Consecințele, mai ales pe termen mediu și lung, sunt înfiorătoare:
– 5 milioane de români sunt permanent sau temporar în străinătate, ca emigrați;
– pierdem o mare parte din tinerii care s-au calificat aici pe cheltuiala statului român;
– a crescut vârsta la care femeile procrează (de la 18 ani în 1980 la 30 de ani în 2017);
– copiii rămași în țară abandonează școala, devin analfabeți, nu primesc educație morală părintească, motive pentru care vor deveni o mare problemă peste 5-10 ani;
– diaspora românească nu este coagulată, nu are putere, nu promovează interesele României, nu susține interesul național;
– are loc deconstrucția identității umane, declasarea ei (cei plecați la muncă, chiar dacă au studii superioare, acceptă munci degradante)
– se schimbă mentalitatea celor plecați, ei acceptând după un timp principiile morale ale țării unde lucreaza (homosexualitatea, neasumarea întemeierii unei familii, bigamia etc);
– emigranții români nu investesc în România resursele lor financiare. Chiar dacă își construiesc aici case, cimentul este francez, cărămida poloneză, instalația electrică olandeză, cea sanitară germană, aparatura neromânească, deci totul se reîntoarce în aceste țări;
– 20% dintre cei plecați nu se vor mai întoarce niciodată în România, fiind pierduți definitiv;
– 23% au cerut cetățenie străină (Ungaria, Italia Spania, Franța, Canada, SUA);
– Dezvoltarea noastră economică este doar din: industria auto, informatică și consum;
– 40% din suprafața arabilă a țării este cumpărată de străini;
– marile magazine cu produse agro-alimentare distrug agricultura românească (sectorul legumicol, pomicol, creșterea animalelor), care a devenit una de subzistență;
– principalele resurse strategice sunt în mâna străinilor.
Înfiorător de adevărat, sumbru ca perspectivă. De ce am ajuns aici?
– incompetența clasei politice, care conduce țara de aproape 30 de ani;
– lipsa unor programe și strategii naționale de dezvoltare economică pe termen mediu și
lung;
– nepotismul infiltrat în toate structurile, care crează imobilism și rezistență la transformare;
– supraîncărcarea schemelor și posturilor salariale la stat, care duc la cheltuieli uriașe;
– birocrația, mita, recompensarea politică cu posturi de răspundere după alegeri;
– distrugerea sentimentului patriotic, religios, dezunirea, trădarea, lașitatea, fac ca noi singuri să ,,închinăm” țara celui care plătește mai mult.
În scurt timp nu vom mai avea, chiar dacă am dori, cu cine să mai îndreptăm lucrurile, spune studiul Ralucăi Prelipceanu.
