Carmen Dan s-a pus pe treaba. Peste 17 000 de lei amendă pentru nereguli în campania electorală
Carmen Dan vrea să îi termine pe protestatarii anti-PSD. Polițiștii și jandarmii au puteri sporite
Ultima Ora Politic

Carmen Dan vrea să îi termine pe protestatarii anti-PSD. Polițiștii și jandarmii au puteri sporite

Proiectul privind ordinea şi siguranţa publică conţine, în continuare, numeroase prevederi nocive, atrage atenția USR. Legea urmează să fie votată miercuri în Camera Deputaților, for decizional, iar protestatarii vor avea viață grea dacă legea trece, conform realitatea.net

Uniunea Salvaţi România consideră că proiectul iniţiat de social-democraţii Carmen Dan şi Florin Iordache privind extinderea atribuţiilor poliţiştilor conţine “în continuare” numeroase prevederi “nocive”, care pot fi folosite de organele de forţă pentru a comite abuzuri.

Proiectul de lege, adoptat tacit de Senat, a fost revăzut marţi în Comisia juridică a Camerei Deputaţilor şi este programat a fi adoptat în şedinţa de miercuri a plenului. Deputaţii USR vor vota “împotriva” proiectului de lege, iar, dacă acesta va fi adoptat, Uniunea “va uza de toate pârghiile parlamentare” pentru a împiedica intrarea lui în vigoare, se arată într-un comunicat de presă al formaţiunii.

“În ciuda demersurilor deputaţilor USR membri în Comisia juridică, proiectul de lege pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul ordinii şi siguranţei publice, iniţiat de Florin Iordache şi Carmen Dan, care va fi votat în această sesiune extraordinară de Camera Deputaţilor, în calitate de Cameră decizională, conţine, în continuare, numeroase prevederi nocive.

USR consideră că toate aceste prevederi vor fi folosite de organele de forţă pentru a comite noi abuzuri faţă de românii care îndrăznesc să critice, paşnic, politica dezastruoasă a PSD şi a aliaţilor acestuia“, se arată în comunicat. Potrivit deputatului Stelian Ion, membru în Comisia juridică, USR a formulat amendamente, care nu au fost acceptate, conform cărora să nu poată fi folosită violenţa fizică împotriva unei persoane paşnice, care nu face nimic, doar refuză să părăsească zona.

El a menţionat că astfel de persoane trebuie să fie ridicate fără a li se provoca suferinţe fizice, singurele excepţii acceptate fiind atunci când protestatarul este violent şi încearcă să se sustragă controlului. “Să nu uităm nicio clipă de unde vine acest proiect, de la patroana represaliilor din 10 august asupra manifestanţilor paşnici, Carmen Dan.

Carmen Dan a iniţiat proiectul anul trecut şi şi-a dorit foarte mult întărirea acestor organe de forţă ale statului român. Proiectul, aşa cum a rezultat el din dezbaterile în Parlament, are o parte bună, pentru că aduce unele clarificări, dar conţine şi prevederi toxice, dând poliţiştilor posibilitatea, în mod explicit, să folosească forţa împotriva unor persoane paşnice”, a susţinut deputatul.

Conform USR, proiectul de lege creşte “fără justificare” şi cuantumul maxim al amenzii pe care poliţiştii o pot da persoanei care refuză să se legitimeze sau care nu deţine un act de identificare. Practic, amenzile ar urma să se tripleze, de la 500 de lei la 1.500 de lei.

“Nu în ultimul rând, proiectul nu doar că nu reduce perioada pentru care o persoană poate fi reţinută administrativ, la secţia de Poliţie, aşa cum a propus USR, dar, la propunerea UDMR, nu mai precizează un maxim pentru perioada reţinerii. În text, prin votul coaliţiei PSD-ALDE, susţinută de UDMR, apare doar că persoana va fi eliberată ‘de îndată’, fără ca această noţiune să fie definită.

USR consideră că există riscul ca ‘de îndată’ să fie interpretat de forţele de ordine în aşa fel încât protestatarii să fie abuzaţi şi intimidaţi prin reţinerea lor la secţia de Poliţie mult peste perioada necesară identificării şi verificării situaţiei de fapt“, susţine USR.

Voi ce părere aveți? Așteptăm comentariile voastre mai jos.