Oamenii lui Carmen Dan, mesaj cu subînțeles pentru români de Paște
Carmen Dan, atacată după audieri. Este acuzată de minciună
Ultima Ora Politic

Carmen Dan promite aderarea în Spațiul Schengen. ”Chiar pe mandatul preşedinţiei noastre”

Ministrul de Interne, Carmen Dan, a declarat, joi, la finalul reuniunii informale a JAI că s-a discutat despre extinderea spațiului Schengen, mentionand că va continua discuțiile cu ministrii de Interne din statele care se opun aderării României. Ministrul sustine că tara noastra isi doreste sa adere in timpul mandatului la conducerea Consiliului UE.

„În privinţa spaţiului Schengen, discuţiile au fost purtate în jurul măsurilor pe termen scurt şi mediu pe care statele membre le consideră a fi necesare pentru a restabili buna funcţionare a acestei zone, funcţionare afectată de crizele generate de terorism şi migraţie prin care Uniunea a trecut în ultima perioadă. În context, a existat o tatonare a statelor membre în ceea ce priveşte extinderea spaţiului Schengen, în paralel cu implementarea mecanismelor care oferă un plus de securitate. Ca preşedinte în exerciţiu al Consiliului JAI, dar mai ales ca ministru de Interne român, voi continua discuţiile la nivel bilateral cu miniştrii de Interne ai statelor care se opun acestui proces de extindere, având convingerea că acest efort va fi unul susţinut şi de colegii mei din Guvern şi de către preşedintele României”, a declarat Carmen Dan, potrivit Agerpres.

„Ne-am dorit să existe această tatonare şi astăzi s-a făcut un tur de masă şi am reluat discuţiile inclusiv în ceea ce priveşte extinderea spaţiului Schengen. Este încurajator şi chiar în cursul dezbaterilor am adresat mulţumiri speciale celor care, cu optimism, au analizat şi au transmis gândul lor pozitiv şi dorinţa ca România şi Bulgaria să adere la spaţiul Schengen chiar pe mandatul preşedinţiei noastre. Pentru noi ar fi o mare bucurie meritată, am muncit pentru asta, ne comportăm ca un membru de facto al spaţiului Schengen şi am îndeplinit absolut toate condiţionalităţile. Din perspectivă naţională, asta aşteaptă românii de la preşedinţia României şi este datoria noastră şi obligaţia noastră să facem tot ce ne stă în putere pentru a depăşi şi acest blocaj la nivel politic”, a  completat ministrul.

Întrebată dacă statele care se opun aderării României la Schengen şi-au exprimat un punct de vedere mai rezervat cu privire la acest subiect, Carmen Dan a răspuns: „Nu, dimpotrivă. Chiar am constatat că unele state membre, care în mod constant s-au opus aderării, şi-au nuanţat de data aceasta poziţiile. Asta înseamnă că în perioada următoare eu, ca ministru de Interne, am responsabilitatea de a avea aceste discuţii. Ele au început astăzi, dar trebuie să le continuăm cu toţi miniştrii de Interne din statele membre şi sunt convinsă că şi pe palier guvernamental, prin premierul României, prin oficialii care ne reprezintă, Parlamentul şi sper eu şi de la nivelul Preşedinţiei ca această abordare să fie una comună şi să deblocăm această problemă blocată la nivel politic”.

Voi ce părere aveți? Așteptăm comentariile voastre mai jos.