Cum înșeală fizioterapeutul, care se dă medic, Traian Cîmpanu
Cum înșeală fizioterapeutul, care se dă medic, Traian Cîmpanu
Ultima Ora

FOTO. Cum înșeală fizioterapeutul, care se dă medic, Traian Cîmpanu, pensionarii bolnavi. Le vinde ”chinezării”, cumpărate de pe internet, la prețuri exorbitante. Unde îl puteți reclama

Traian Cîmpanu, absovent al Facultății de Educație Fizică și Sport, dar și specialist în fizioterapie și-a găsit de ceva vreme o altă ocupație, aceea de a face bani prin înșelăciune.

Concret, Traian Cîmpanu a lucrat la un așa zis ”cabinet medical”, condus de Kristof Kovacs, individ condamnat penal, pentru înșelăciune și se pare că, i-a luat exemplul, făcând și el aceleași găinării.

Acesta, și-a deschis un așa zis cabinet medical, ”Healt Expert”,  amplasat pe B.dul Carol 1 nr 34-36, etaj 12, în București, unde face biorezonanță sau EKG, fără a avea avizul Ministerului Săntătții, el fiind doar fizioterapeut, nu medic, și fără a avea medici speciliști în domeniu.

Aici face pe medicul și vinde aparatele ”miraculoase”
Aici face pe medicul și vinde aparatele ”miraculoase”

Mai mulți pensionari păcăliți s-au plâns de faptul că au cumpărat ”aparatele vindecătoare” de diferite boli, dar care, nu au niciun efect.

Totodată, fizioterapeutul, pune clienților ca și cum ar fi medic, diagnostice după cum îi trece prin cap, la fel ca și un specialist în medicină.

Iar, dacă cel păcălit, află de la un medic adevărat că nu suferă de acea boală, Cîmpanu, refuză să-i relizilieze contractual și, normal, păgubitul nu își primește banii înapoi.

Sursele noastre spun că, metoda a învățat-o de la ”maestrul” său, Kovacs Kristof, care, după cum am mai spus, a fost condamnat la pușcărie.

DOCUMENTUL de condamnare a lui Kovacs Kristof

Uluitor este faptul că, așa zisul ”vindecător”, le vinde clienților, adică păcăliților, aparatele așa zis noi la prețurri exorbitante, ele fiind de fapt recuperate de la clienții nemulțumiți, care au returnat, ”sculele care fac minuni”.

Fizioterapeutul, cumpără de pe internet produse fabricate în China sau de la fostul său loc de muncă condus de condamnatul penal Kristof Kovacs și le vinde pensionarilor bolnavi și credului, ca produse originale pe bani foarte mulți.

Cîmpanu, nu păcălește de unul singur pensionarii bătrâni, acesta având și ”ajutoare„ de încredere cum ar fi iubita sa, Maria Eșanu.

Eșanu Maria
Eșanu Maria

Daniela Ticu, acestea fiind cea care invită telefonic, pensionarii la cabinetul său medical.

Daniela Ticu
Daniela Ticu

Tot mai mulți pensionari și-au dat seama că au fost păcăliți, fapt pentru care s-au decis să-i facă plângere penală lui Cîmpanu.

Mai mult, cei păgubiți pot suna la numărul de telefon , 0759 783 242 pentru a sesiza reclamațiile în legătură cu neregulile făcute de ”vindecătorul”, Cîmpanu.

 

Voi ce părere aveți? Așteptăm comentariile voastre mai jos.