Sfânta Haritina; Sfinții Cuvioași Daniil și Misail
Sfânta Haritina; Sfinții Cuvioași Daniil și Misail
Social Ultima Ora

Calendar creștin-ortodox, 5 octombrie, 2023. Sfânta Haritina; Sfinții Cuvioași Daniil și Misail de la Mănăstirea Turnu

Sfințîi Cuviosi Daniil și Misail de la Mănăstirea Turnu

Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române reunit joi, 25 februarie 2016, în şedinţă de lucru la Reşedinţa Patriarhală a hotărât canonizarea Sfinţilor Cuvioşi Daniil şi Misail de la Mănăstirea Turnu, având că zi de prăznuire dată de 5 octombrie.

În decursul veacurilor creştine, numeroşi sihaştri s-au nevoit pe Muntele Coziei. Aceşti plăcuţi ai lui Dumnezeu au mers departe de lume, în sihăstria munţilor, întocmai marilor nevoitori ai Bisericii, devenind călugări desăvârşiţi, iubitori de nevoinţă şi de viaţă pustnicească.

Ei se pregătiseră din vreme în post şi rugăciune, în ascultare şi citirea dumnezeieştilor Scripturi, ajungând să cunoască Psaltirea pe de rost. Alţîi se rugau cu Rugăciunea lui Iisus în desăvârşită linişte şi ascultare, nevoindu-se singuri ani îndelungaţi.

La început şi-au construit bordeie, iar apoi şi-au săpat chilii în stânca muntelui, unde au trăit în post şi rugăciuni neîncetate, răbdând frigul, suferinţele şi ispitele de tot felul de la viclenii diavoli. Sfinţenia vieţîi lor s-a făcut cunoscută multor călugări şi creştini, devenind adevărate pilde de rugăciune, nevoinţă şi vieţuire în Mântuitorul Hristos.

Sfânta muceniță
Sfânta muceniță

Sfânta Haritina a viețuit în timpul împăratului Dioclețian (284-305). Rămasă orfană de mică, ea a fost crescută de creștinul Claudiu.

Dometie, dregatorul împărătesc, auzind că Haritina este creștină, a chemat-o la judecată înaintea tribunalului: „Este adevărat, tanaro, că fiind creștină tu însăți, îi mai înșeli și pe alțîi, ademenindu-i la credință ta profană?” Haritina a răspuns cu curaj: „Adevăr este că sunt creștină, dar minciună este că i-aș înșela pe alții; dimpotrivă, pe cei înșelați eu ii scot la calea adevărului, aducându-i pe ei la calea Domnului meu Hristos.”

Pentru credința în Hristos a fost supusă la mai multe chinuri. A fost tunsă și i s-au pus cărbuni aprinși pe cap, dar a scăpat nevătămată. A fost aruncată legată în mare, dar Dumnezeu a scos-o la liman. Pentru că nicio pedeapsa nu a adus moartea asupra ei, împăratul a decis că niște desfrânați să o necinsteasca pe fecioara.

Sfânta Haritina s-a rugat că Dumnezeu să-i ia sufletul înainte că acele slugi să-i întineze trupul. Cum stătea îngenuncheată la rugăciune, sufletul ei a ieșit din trup și s-a înălțat în Împărăția Cerurilor.

Tot astăzi, facem pomenirea:- Sfintei Mucenite Metodia din Kimolo;- Sfintei Mucenite Mamelta;- Sfântului Mucenic Dionisie, episcopul Alexandriei;- Sfântului Cuv. EVDOCHIM Vatopedinul (Athos).

Mâine, face pomenirea Sfântului Apostol Toma.

Sursă: CrestinOrtodox.ro

Voi ce părere aveți? Așteptăm comentariile voastre mai jos.