Calendar creștin-ortodox 4 decembrie 2019. Sfânta Mare Muceniță Varvara 1
Ultima Ora Breaking News Social

Calendar creștin-ortodox 4 decembrie 2019. Sfânta Mare Muceniță Varvara

Sfânta Varvara a trăit în timpul împăratului Maximian (284-305), la Heliopolis. Din cauza frumusețîi sale trupești este închisă într-un turn, de tatăl sau Dioscor. Acest tată pagan consideră că poporul nu este vrednic să vadă frumusețea fiicei sale.

În acest turn, Sfânta Varvara le vestește pazitoarelor ei adevărul despre zei: „Zeii pe care ii cinstește tatăl meu sunt făcuți de mâini omenești. Pe cei de aur și de argint i-au făcut zlatarul (argintarul) și pe cei de piatră i-a făcut pietrarul, iar pe cei din lemn i-a cioplit teslarul. Deci, cum acei zei făcuți au putut zidi această luminată înălțime cerească și o frumusețe că această pamânteasca, neputând ei singuri nici umblă cu picioarele, nici lucra cu mâinile?”.

Din Sinaxar aflăm că într-una din zile, tatăl sau a poruncit că la o baie din palatul sau să se facă două ferestre. Sfânta Varvara i-a rugat pe lucrători să facă trei, în numele Sfintei Treimi.

În momentul în care a fost nevoită să-i răspundă tatălui de ce a poruncit lucrătorilor să se facă trei ferestre a mărturisit: „Mai bine este să fie trei decât două, căci tu, părintele meu ai poruncit să se facă două ferestre în chipul precum mi se pare – a doi luminatori cerești, al soarelui și al lunii, că să lumineze baia, iar eu am poruncit că să se facă și a treia în chipul luminii celei intreite, pentru că trei sunt ferestrele luminii celei neapropiate, celei negrăite, celei neapuse și celei neinserate, care luminează pe tot omul ce vine în lume”.

Pentru că nu s-a închinat idolilor și a mărturisit pe Hristos, a fost ucisă cu sabia chiar de tatăl ei.

Troparul Sfintei Mari Muceniţe Varvara Glasul 4

Pe Sfânta Mare Muceniţă Varvara să o cinstim; că a sfărâmat cursele vrăjmasului şi că o vrăbioară s-a izbăvit dintr-însele, cu ajutorul Armei Crucii, Preacinstita.

Condacul Sfintei Mari Muceniţe Varvara Glasul 4

Cel Ce Te-ai Înălţat…Lui Hristos, Celui în Treime cu evlavie Lăudat, urmându-i tu, purtătoare de biruinţă, ai nimicit templele idolilor; şi luptând în mijlocul locului de pătimire, Sfântă Muceniţă Varvara, nu te-ai temut de ameninţările tiranilor, ceea ce ai avut îndrăznire bărbătească, cu glas mare cântând pururea: cinstesc Preasfânta Treime, Dumnezeirea Cea Una.

Sfântul Ioan Damaschin (675-749) s-a născut într-o familie aristocrată care se află în fruntea administrației fiscale a Siriei. Se bucură de o educație aleasă, având drept tutore pe un călugăr Cosma, venit din Italia. Când califul Omar ÎI (717-720) pornește persecuția împotriva creștinilor, se retrage la mănăstirea Sfântul Sava.

Este hirotonit preot de Patriarhul Ioan V al Ierusalimului. Este anatemizat de sinodul iconoclast din 754, pentru că va lupta împotriva dușmanilor icoanelor. Sfântul Ioan Damaschin trece la cele veșnice în anul 749, la Mănăstirea Sava.

Troparul Sfântului Cuvios Ioan Damaschin

Glasul 8

Îndreptătorule al Ortodoxiei, învăţătorule al dreptei cinstiri de Dumnezeu şi al curăţiei şi luminătorule al lumii, podoabă călugărilor cea de Dumnezeu insuflată Sfinte Părinte Ioan, înţelepte, cu învăţăturile tale pe toţi i-ai luminat. Alăută duhovnicească, roagă-te lui Hristos Dumnezeu că să mântuiască sufletele noastre.

Condacul Sfântului Cuvios Ioan Damaschin Glasul 4

Pe scriitorul de cântări şi cin­stitul grăitor de Dumnezeu, pe învăţătorul Bisericii, pe dască­lul şi luptătorul împotriva vrăj­maşilor, pe Sfântul Ioan să-l lăudăm. Că luând Crucea Domnului toată înşelăciunea eresurilor a alungat-o şi că un cald mijloci­tor către Dumnezeu, tuturor cere iertare de greşeli.

Tot astăzi, facem pomenirea:- Sfântului Cuvios Ioan, episcopul Polivatului;- Sfintei Mucenite Iuliana;- Sfinților Hristodul și Hristodula;- Sfântului Mucenic Serafim, episcopul Fanarului.

Mâine, 5 decembrie, face pomenirea Sfântului Cuvios Sava cel Sfințit.

Calendar Ortodox

loading...

Voi ce părere aveți? Așteptăm comentariile voastre mai jos.

Prezidentiale-2019.ro

Folosim cookie-uri pentru a va asigura o interactiune cat mai buna cu site-ul. Prin continuarea navigarii permiteti utilizarea cookie-urilor. Sunt de acord Detalii