În fiecare an, la 40 de zile de la Sfintele Paști, Biserica Ortodoxă sărbătorește Înălțarea Domnului.
Prin hotărârile Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române din anii 1999 și 2001, sărbătoarea Înălțărea Domnului a fost consacrată că Zi a Eroilor și sărbătoare națională bisericească.
Astfel, în toate bisericile, mănăstirile și catedralele ortodoxe din țară și străinătate se face pomenirea tuturor eroilor români căzuți de-a lungul veacurilor pe toate câmpurile de lupta pentru credință, libertate, dreptate și pentru apărarea țării și întregirea neamului, se arată într-un comunicat al Patriarhiei.
Adesea Înălțarea lui Hristos, că și Învierea Să au fost înțelese că fiind niște lucrări ale Tatălui asupra Fiului Sau. Trebuie să avem în vedere, că moartea lui Hristos nu a avut că țintă satisfacerea onoarei jignite a Tatălui, ci transfigurarea firii omenești. De aceea atât în Înviere cât și în Înălțarea Să, Hristos nu este pasiv.
Evanghelistul Luca spune că Hristos i-a luat pe ucenicii Săi, i-a dus spre Betania și acolo Și-a ridicat mâinile, i-a binecuvântat și pe când îi binecuvanta, S-a depărtat de ei și S-a înălțat la cer (Luca 24,50-51). Prin aceste cuvinte nu trebuie să înțelegem că acesta a fost ultimul act al lui Hristos în lume, El nu devine absent în creație. Înălțarea lui Hristos nu înseamnă retragerea din creație, El continuă să fie prezent și lucrător prin Sfântul Duh.
Temei pentru credință în Înălțarea lui Hristos avem și în Evanghelia lui Marcu, în versetul 19 din capitolul 16, unde se spune că Iisus Hristos S-a înălțat la cer și a șezut de-a dreapta Tatălui. Astfel, Tatăl îl iubește pe Fiul în Sfântul Duh nu doar că Dumnezeu ci și că om. Prin acesta trebuie să înțelegem că toți cei care ne-am unit cu Hristos, devenim părtași la această iubire dumnezeiască.
În popor există credință că odată cu Înălțarea Domnului, se înalta și sufletele celor adormiți de la Săptămâna Luminată încoace. Sufletele care rătăceau, deveneau strigoi și provocau neajunsuri oamenilor și animalelor. De aceea în această zi se practicau ritualuri magice de apărare: erau culese și sfințite plante despre care se crede că au proprietăți apotropaice (leuștean, alun, paltin); se buciumă la răspântia drumurilor și pe dealuri; oamenii se încingeau peste brâu cu ramuri de leuștean; și erau date de pomană bucate pentru morți.
Adrian Cocoșilă
A treia aflare a Capului Sfântului Ioan Botezătorul
A treia aflare a capului Sfântului Proroc Ioan Botezătorul este sărbătorită pe 25 mai. Din Sfânta Scriptură aflăm că Irod, la un ospăț prilejuit de sărbătorirea zilei sale de naștere, a poruncit tăierea capului Sfântului Ioan Botezătorul, la cererea Irodiadei.
Amintim că Ioan îl mustrase pe Irod pentru traiul lui nelegiuit cu Irodiada, care era soția fratelui sau. În ura ei de moarte, Irodiada a sfătuit-o pe Salomeea, fiica ei, care dansase și plăcuse oaspeților și îndeosebi lui Irod, să ceară de la acesta capul Botezatorului că răsplată.
Pentru că se temea că Botezătorul ar putea învia dacă trupul ar fi fost îngropat alături de cap, Irod nu a dat ucenicilor decât trupul sfântului, care a fost îngropat în Sevastia. Capul a fost îngropat de Irodiada în curtea să, la mare adâncime.
Potrivit tradiției, Sfânta Ioana, femeia dregatorului lui Irod, este cea care a luat capul Sfântului Ioan Botezătorul din curtea Irodiadei și l-a îngropat la Ierusalim, în muntele Eleonului, într-un vas de lut. Această e socotită cea dintâi aflare a sfântului cap.
După un timp, un proprietar bogat și slăvit a crezut în Hristos, și lepădând poziția socială și toată deșertăciunea acestei lumi, s-a făcut monah luându-și numele de Inochentie. Că monah, el s-a sălășluit chiar la locul unde se află îngropat capul Botezatorului Ioan.
Dorind să-și zidească o chilie, el a săpat adânc și a descoperit un vas de pământ în care se află un cap, ce prin descoperire dumnezeiască a aflat că este al lui Ioan Botezătorul. El a cinstit cu evlavie acele sfinte moaște, apoi le-a îngropat la loc acolo unde le-a găsit.
Capul Sfântului Ioan Botezătorul a fost prezent aici până în vremea Sfinților Împărați Constantin și Elena, când, prin doi monahi, cinstitul cap a ajuns la Emesa, în Siria, la un olar. În anul 453, episcopul Uranie al Emesei, l-a așezat în biserica din această cetate. Această este socotită a două aflare a cinstitului cap al Botezatorului.
În timpul luptei împotriva sfintelor icoane, capul Sfântului Ioan a fost îngropat la Comane, de unde a fost adus în Constantinopol, de către Sfântul Ignatie (860), în vremea împăratului Mihail. Această este cea de-a treia și cea din urmă aflare a cinstitului cap.
Troparul Sfântului Ioan Botezătorul, la prăznuirea celei de a treia aflări a cinstitului său cap
Că pe o dumnezeiască vistierie ascunsă în pământ, Hristos a descoperit capul tău nouă, Proorocule şi Înaintemergătorule; deci toţi adunându-ne întru aflarea lui, cu cântări de Dumnezeu grăitoare pe Mântuitorul lăudăm, Cel Ce ne mântuieşte pe noi din stricăciune cu rugăciunile tale.
