Sfântul Paisie de la Neamț
Sfântul Paisie de la Neamț
Social Ultima Ora

Calendar creștin-ortodox, 15 noiembrie, 2022. Începutul Postului Nașterii Domnului; Sfântul Paisie de la Neamț

Postul Crăciunului este primul post din anul bisericesc și ultimul din anul civil.

Din rânduielile bisericești aflăm că se lasă sec în seara zilei de 14 noiembrie, însă, când această dată cade miercurea sau vinerea, se lasă sec cu o zi mai înainte. Acest post se încheie pe 24 decembrie.

Sfântul Paisie de la Neamț este unul din marii nevoitori și înnoitori ai monahismului românesc din veacul al XVIII-lea. Este cunoscut și sub numele de Paisie Velicicovski. Este pomenit de Biserica Ortodoxă Română în fiecare an, la dată de 15 noiembrie. S-a născut la 21 decembrie 1722 că fiu al protopopului Ioan din Poltava, primind la botez numele Petru.

Luând hotărârea de a se călugări, ajunge la mănăstirile Liubetk și Medvedovschi. Nemulțumit de viață de aici, ajunge la Lavra Pecerska din Kiev, unde devine rasofor. Împreună cu prietenul sau Alexie, decide să plece în Țările Române.Ajuns în Țară Românescă viețuiește în schiturile Dalhauti, Traisteni, Poiana Mărului și Carnu.

Îi cunoaște pe schimonahii Vasile de la Poiana Mărului, Onufrie de la Carnu și alți părinți cu viață aleasă.După o vreme ajunge la Sfântul Munte Athos, unde este tuns în monahism și unde se nevoiește timp de 17 ani. Părăsește Sfântul Munte în anul 1763 și ajunge la schitul Varzaresti, din părțile Buzăului. De aici se îndreaptă spre Moldova.

Este numit stareț la Mănăstirea Dragomirna, ctitoria mitropolitului Anastasie Crimca. Viețuiește aici din anul 1763 până în 1775, când, datorită ocupației austriece, se retrage cu întreagă obște la Mănăstirea Secu.

Paisie va primi în dar de la voievodul Constantin Moruzzi Mănăstirea Neamț. Astfel,  va lasă la Secu pe duhovnicul Ilarion și se  va mută la Neamț. Numărul viețuitorilor nemteni s-a ridicat la 700, între care erau moldoveni, munteni, transilvăneni, ruși, ucrainieni, bielorusi, greci, bulgari, sârbi și chiar foști necrestini trecuți la Ortodoxie.

În anul 1791, Paisie a fost hirotesit arhimandrit de către arhiepiscopul Ambrosie Serebrenikov. În ziua de 15 noiembrie 1794, Paisie a trecut la cele veșnice și a fost îngropat în biserica mare a mănăstirii Neamț.Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Ruse l-a canonizat în 1988. În ședința Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române din 20 iunie 1992, s-a hotărât generalizarea cultului Cuviosului Paisie de la Neamț și în Biserica noastră.

Troparul Sfântului Cuvios Paisie de la Neamț

Apărătorule al dreptei credințe și laudă monahilor, Cuvioase Părinte Paisie, din pruncie iubind pe Hristos, ca un alt Avraam ai părăsit patria ta, în Muntele Athosului nevoindu-te; și, adunând ceată de ucenici, te-ai așezat în țara Moldovei cea binecuvântată și Mănăstirea Neamțului rai pământesc ai făcut-o. Pentru aceasta, împreună cu îngerii, nu înceta a te ruga lui Dumnezeu pentru sufletele noastre.

Condacul Sfântului Cuvios Paisie de la Neamț

Pe Cuviosul Paisie de la Neamț, vasul cel ales al Duhului Sfânt, pe părintele Filocaliei românești și dascălul cel cu mulți ucenici, care a hrănit pe toți cu învățăturile Sfintelor Evanghelii, înnoind multe mănăstiri, să-l lăudăm astăzi după cuviință, cântându-i împreună cu cetele cerești: Bucură-te, Cuvioase Părinte Paisie, lauda Moldovei și cununa Cuvioșilor!

Tot astăzi, Biserica face pomenirea:- Sfinților Mucenici și Mărturisitori Gurie, Samona și Aviv;- Sfântului Cuvios Chintian, episcopul Seleuciei;- Binecredincioșilor împărați Iustin și Teodora;- Sfinților Mucenici Elpidie, Marcel, Eustohie.

Mâine facem pomenirea Sfântului Apostol și Evanghelist Matei

Sursă: CrestinOrtodox.ro

Voi ce părere aveți? Așteptăm comentariile voastre mai jos.