
Descoperire șocantă în Dolj! 68 de câini de rasă, găsiți cu urechile tăiate într-o crescătorie
Un bărbat de 45 de ani din județul Dolj este cercetat penal după ce polițiștii au descoperit la domiciliul său nu mai puțin de 68 de câini din rasa American Bully care aveau urechile cupate bilateral, o practică interzisă de legislația din România atunci când este realizată în scop estetic.
Potrivit IPJ Dolj, în urma descinderii au fost identificate cele 68 de exemplare câini, dar și alte mijloace de probă care au fost ridicate pentru continuarea cercetărilor. Câinii au rămas momentan în custodia proprietarului până la finalizarea anchetei.
Percheziția a fost efectuată de polițiștii Biroului pentru Protecția Animalelor Dolj, în comuna Șimnicu de Sus, într-un dosar aflat sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova. Anchetatorii îl suspectează pe proprietar că a efectuat sau a dispus intervenții chirurgicale destinate modificării aspectului animalelor, fără scop medical.

Legislația privind protecția animalelor interzice intervențiile chirurgicale realizate exclusiv pentru modificarea aspectului unui animal, inclusiv cuparea urechilor. Astfel de fapte pot atrage răspunderea penală și sancțiuni severe.
Procurorii și polițiștii continuă cercetările pentru a stabili toate împrejurările în care au fost mutilate animalele și cine se face responsabil de aceste intervenții.


