Peste 80 la sută dintre români au făcut cel puțin o donație în ultimii 2 ani
Ultima Ora Social

Bursele sociale pentru motive medicale se dau în baza certificatului eliberat de medicul specialist

Deputatul PSD Tamara Ciofu a anunțat joi, 14 martie, că în urma solicitărilor pe care le-a transmis anul trecut Ministerului Educației Naționale au fost simplificate criteriile pentru acordarea burselor de ajutor social pentru elevii care suferă de anumite afecțiuni medicale, prin aprobarea Ordinului nr. 3.480 din 26 martie 2018. Cu toate acestea, sunt încă administrații publice locale care le solicită părinților documente suplimentare și astfel aceștia sunt supuși unor cheltuieli suplimentare și trebuie să facă mai multe drumuri între instituțiile statului.

Am primit la cabinetul parlamentar mai multe plângeri din partea familiilor care au minori cu diferite boli și care se încadrează în criteriile pentru acordarea burselor pentru motive medicale, însă sunt supuși unei proceduri suplimentare atunci când solicită aceste drepturi. Fac apel la toate primăriile din țară și din județul Botoșani să ia în considerare Ordinul ministrului Educaţiei Naționale privind aprobarea criteriilor generale de acordare a burselor elevilor din învăţământul preuniversitar, emis anul trecut, unde se prevede clar că singurul document solicitat este certificatul eliberat de medicul specialist şi avizat de medicul de familie sau de medicul de la cabinetul şcolar”, a declarat Tamara Ciofu.

Deputatul social-democrat a făcut demersuri parlamentare încă de anul trecut pentru eliminarea criteriilor de acordare a burselor de ajutor social pentru elevii bolnavi, care nu aveau legătură cu situația medicală și, totodată, a susținut simplificarea procedurilor de obținere a actelor doveditoare.

Am considerat că părinții copiilor cu probleme medicale nu trebuie puși pe drumuri fără motiv, dacă au deja un diagnostic de la medicul specialist. În același sens am acționat și pentru completarea acestui act normativ, astfel încât elevii cu autism, boli hematologice, surditate și alte afecțiuni cronice să  beneficieze de burse sociale. Totodată, ca urmare a solicitărilor pe care le-am făcut, a fost emis Ordinul nr. 3392/2018 prin care au fost incluși ca beneficiari ai burselor sociale și studenții cu tulburare de spectru autist care se află în evidența unităților sanitare. Așadar, trebuie să susținem aceste persoane să se integreze în societate și nu să le punem piedici de natură birocratică”, a subliniat parlamentarul PSD într-un comunicat remis newsteam.ro

Voi ce părere aveți? Așteptăm comentariile voastre mai jos.

Prezidentiale-2019.ro

Folosim cookie-uri pentru a va asigura o interactiune cat mai buna cu site-ul. Prin continuarea navigarii permiteti utilizarea cookie-urilor. Sunt de acord Detalii