Bucureștiul este în faliment, iar Gabriela Firea face festival folcloric de 1,4 milioane de lei
Ultima Ora Economic Politic Social

Bucureștiul este în faliment, iar Gabriela Firea face festival folcloric de 1,4 milioane de lei

Marți, premierul Dăncilă a lăsat să se înțeleagă că toată România va contribui cu bani pentru ca Bucureștiul condus de Gabriela Firea să scape de faliment. „Am avut o întâlnire cu toţi primarii de sector, al Capitalei, pentru a vedea cum să facem rectificarea bugetară. Vom discuta cu primarii de oraşe şi vom discuta cu adminstraţia locală pentru a nu ajunge în această situaţie”, a declarat Viorica Dăncilă.

Gabriela Firea a spus că are cuvântul premierului că, la rectificare, Capitala va primi bani de la buget pentru a evita falimentul. Este vorba de un miliard de lei plătiți și de cei care nu trăiesc în București.

Poate și îmbărbătată de această perspectivă, primăria Bucureștiului va organiza, din banii de la bugetul local, un festival folcloric: „Suntem în faliment nedeclarat, spunea primarul Capitalei acum câteva zile. Între timp, pe SICAP (platforma de achiziții publice), au apărut noi achiziții pentru organizarea Festivalului de Folclor. În total, costurile pentru acest eveniment se ridică la nu mai puțin de 1,4 milioane de lei. Încă o dovadă că Gabriela Firea una spune și alta face. Cu banii alocați în ultimii trei ani instituțiilor care se ocupă de bâlciuri, festivaluri și statui, Primăria ar fi putut plăti mare parte din datoriile RADET, iar cu banii dați companiilor municipale ar fi reparat mare parte din rețeaua de termoficare din Capitală. Dar asta dacă Gabrielei Firea i-ar fi păsat totuși de București. Din păcate, primarul faliment face singurul lucru la care se pricepe de minune: toacă banul public pe tot felul de manifestări pe cât de scumpe, pe atât de inutile”, a anunțat Ana Ciceala, consilier municipal USR.

Petrecerea din banii bucureștenilor vine la câteva zile după ce Administratorul public al Bucureștiului, Sorin Chiriță, a transmis direcțiilor din Primăria Capitalei, instituțiilor din subordine și companiilor municipale o scrisoare care atestă situația financiară dezastruoasă de la Primăria Capitalei. Acesta estima o scăere a încasărilor, până la finalul anului, de 35%.

Voi ce părere aveți? Așteptăm comentariile voastre mai jos.

Prezidentiale-2019.ro

Folosim cookie-uri pentru a va asigura o interactiune cat mai buna cu site-ul. Prin continuarea navigarii permiteti utilizarea cookie-urilor. Sunt de acord Detalii