
BRIO rămâne pentru al doilea an consecutiv singura prezență românească în topul TIME al celor mai importante 500 de companii EdTech din lume
Platforma digitală de testare standardizată BRIO este inclusă pentru al doilea an consecutiv în clasamentul celor mai mari companii EdTech, publicat de revista TIME. Start-up-ul românesc își consolidează prezența în rândul celor mai importante 500 de companii EdTech la nivel mondial, alături de lideri ai industriei precum Duolingo, Kahoot, Coursera și Google Education.
Pentru realizarea celei de-a treia ediții a clasamentului anual „Cele mai bune companii EdTech din lume”, TIME a continuat colaborarea cu Statista, o companie de cercetare și analiză de date, evaluând aproximativ 6.500 de companii din domeniul tehnologiei educaţionale în funcție de criterii precum performanța financiară, care a avut o pondere de 70%, și impactul în industrie, cu o pondere de 30%.
Dintre cele 64 de companii din UE incluse în ediția din acest an, BRIO rămâne unicul start-up românesc prezent în clasament, o reafirmare a relevanței și performanței soluțiilor sale la nivel internațional. Totodată, compania se numără printre cele doar cinci organizații din regiunea Europei de Est incluse în selecția TIME, reușită care evidențiază competitivitatea soluțiilor dezvoltate de BRIO la nivel regional.
În 2026, echipa BRIO a colaborat cu Ministerul Educației și Cercetării, în scopul elaborării noilor standarde naționale de evaluare, destinate elevilor si profesorilor din toată țara; acestea vor intra în vigoare în anul școlar 2026-2027 și vor oferi un cadru de evaluare uniform, obiectiv și consecvent.
„BRIO este inclusă pentru al doilea an consecutiv în clasamentul realizat de revista TIME, ceea ce reprezintă o validare importantă a misiunii pe care ne-am asumat-o încă de la început – de a contribui la o evaluare obiectivă și relevantă pentru fiecare elev.
Ne mândrim cu faptul că suntem singura companie din România prezentă în acest top internațional și una dintre cele cinci companii din Europa de Est incluse în clasament.
Această performanță aparține întregii echipe BRIO și tuturor profesorilor, elevilor și părinților care au avut încredere în noi și care au contribuit la dezvoltarea platformei. Vedem în această performanță și responsabilitatea de a continua să dezvoltăm instrumente inovatoare, menite să sprijine un sistem de educație bazat pe evaluare corectă, date și progres real.
Credem în capacitatea României de a genera soluții educaționale de impact, lucru care ne motivează să mergem mai departe.”, a declarat Dragoș Iliescu, fondatorul BRIO.
Despre BRIO
BRIO este platforma de teste digitale standardizate pentru elevii români. Prin testele școlare BRIO, elevii români din clasele I-XII își pot evalua obiectiv cunoștințele la principalele materii școlare și își pot îmbunătăți performanța la examene.
Testele standardizate sunt dezvoltate pe baza unor principii științifice de măsurare (ramura științei care se ocupă de aceasta se numește psihometrie), astfel încât întrebările, procedurile de scorare și de interpretare să fie aceleași pentru toate persoanele care trec prin testul respectiv. Ele utilizează metode statistice complexe pentru a respecta principiile de fidelitate și validitate, adică acuratețe (lipsă de eroare) și adecvare (corectitudine, acoperirea teritoriului conceptual țintit).
De aceea, sunt mult mai riguroase decât testele dezvoltate ad-hoc. Scorul unui test standardizat nu este supus subiectivității, el nefiind dependent de blândețea sau severitatea evaluatorului ori de lejeritatea ori dificultatea întrebărilor.
După fiecare testare, elevul și părintele sau profesorul primesc un raport de evaluare – Raportul BRIO – un document detaliat ce descompune în termeni foarte clari aspectele din subcapitolele analizate, indicând ce noțiuni sunt stăpânite deja de elev, respectiv pe cele pentru care e nevoie de aprofundare.
Un instrument de ghidare și de informare obiectivă și acționabilă, este singurul instrument de pe piața românească de educație digitală ce sprijină pregătirea și performanța susținută, identificând cu exactitate ariile unde elevul trebuie să mai lucreze pentru a fi competitiv față de colegii săi de generație.
Sistemul de Testare BRIO este un produs științific conceput pe baza programei școlare din România, conceptualizat de o echipă de profesori și experți internaționali în testare și psihometrie.


