Dezvăluire șocantă. Protolul secret al PSR: poștașii strâng informații despre cetățeni, pentru partidul lui Dragnea
Ultima Ora Politic

BOMBĂ. Senatul a modificat legea ÎN FAVOAREA LUI DRAGNEA. Nu mai merge la pușcărie

BOMBĂ. Senatul a modificat legea ÎN FAVOAREA LUI DRAGNEA. Nu mai merge la pușcărie

Președintele PSD, Liviu Dragnea, a primit o condamnare de 3 ani și 6 luni de închisoare. De atunci, modificările pe legile justiției au fost o controversă pentru politicieni. Senatul a adoptat o lege, care, pare la prima vedere, specială pentru acesta. Conform noii decizii, cei care au primit pedepse mai mici de 5 ani, pot efectua condamnarea la domiciliu, fără a purta brățară electronică.

Senatul a adoptat, luni, modificările aduse proiectului de lege pentru executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, ca urmare a reexaminării legii în urma deciziei CCR cu privire la unele articole neconstituționale. O modificare importantă este cea conform căreia cei cu pedepse mai mici de 5 ani pot efectua condamnarea la domiciliu, fără brățară electronică. Cei din opoziție au acuzat faptul că această prevedere ar fi cu dedicație pentru Liviu Dragnea, cel care a fost condamnat la 3 ani și 6 luni, în primă instanță, în dosarul angajărilor fictive de la Teleorman.

Proiectul legislativ a fost adoptat, cu amendamente, cu 102 voturi „pentru”, 14 voturi „împotrivă” și trei abțineri, ceea ce înseamnă că și anumiți senatori ai opoziției au votat alături de PSD, ALDE și UDMR.

Una dintre cele mai controversate modificări ale legii este prevederea conform căreia persoanele condamnate la maxim 5 ani de închisoare pot executa pedeapsa la domiciliu, fără sistem electronic de supraveghere.

”Judecătorul de supraveghere a privării de libertate poate dispune executarea detenției la domiciliu fără sistem electronic de supraveghere în cazul în care persoana condamnată:

a) nu are rapoarte de abateri disciplinare;

b) are o pedeapsă care nu depășește 5 (cinci) ani.”, se arată în proiectul de lege.

De asemenea, o altă modificare prevede că „în cazul persoanelor condamnate la pedeapsa închisorii de până la 18 luni executarea pedepsei se realizează prin detenție la domiciliu, cu excepția persoanelor condamnate pentru fapte cu violență”, potrivit articolului 38 din proiextul legislativ.

În forma în vigoare, articolul 38 arăta astfel: „Regimul deschis se aplică inițial persoanelor condamnate pentru fapte comise cu violență pedeapsa închisorii de cel mult un an, respectiv pentru fapte comise fără violențăla pedeapsa închisorii mai mare de un an, dar care nu depășește trei ani”.

De asemenea, articolul 97 (2) a fost modificat astfel: „Liberarea condiționată se poate acorda și pentru persoanele condamante care execută pedeapsa în regim semideschis, deschis sau se află în executarea pedepsei prin detenție la domiciliu”.

Senatul e prima cameră sesizată în acest sens, forul decizional fiind Camera Deputaților.

Voi ce părere aveți? Așteptăm comentariile voastre mai jos.