i
Ultima Ora Justiție Politic

Bombă! Pedeapsa lui Liviu Dragnea a fost redusă cu 1 an și nouă luni!

Pedeapsa lui Liviu Dragnea, condamnat definitiv de Înalta Curte de Casație și Justiție la trei ani și jumătate de închisoare în procesul privind angajările fictive de la Direcția pentru Protecția Copilului Teleorman, a fost redusă cu 685 de zile, adică cu circa 1 an și nouă luni, scrie portal-news.info.Cererea apărării sale a fost admisă marți, 27 august. Informația a fost obținută de PortalNews de la surse din cadrul instanței.

Judecătorii de instrucție din cadrul Curții de Casație și Juștiție care au examinat cererea și s-au pronunțat în acest sens. La baza încheierii, ar fi stat hotărârea CEDO privind condițiile de detenție.

Potrivit Codului de Procedură Penală, persoanele deținute cel puțin zece zile în condiții inumane ori degradante pot solicita reducerea pedepsei sau despăgubiri bănești. Liviu Dragnea s-a plâns la CEDO de încălcarea dreptului la libertate și siguranță, dar și de încălcarea dreptului la viață privată.

Dragnea a împlinit pe 27 august 4 luni de când a fost încarcerat, iar dacă am face un exercițiu de matematică, perioada stată după gratii adunată cu perioada redusă este egală cu 4 luni și 3 zile de închisoare ispășiți.

Tot potrivit Codului de Procedură Penală, ex-liderul PSD ar avea tot dreptul să depună o cerere întru eliberarea înainte de termen, odată ce a ispășit două treimi din pedeapsă.

Viorica Dăncilă se pare că a putut influența asupra judecătorilor de la curtea de Justiție în cît aceștea au avut motiv să se bazeze pe hotărîrea CEDO care a decis că  Dragnea a fost ținut în condiții inumane la Penitenciarul Rahova.

Voi ce părere aveți? Așteptăm comentariile voastre mai jos.