Tăriceanu, pact cu PSD la prezidențiale pentru a-l da jos pe Iohannis
Ultima Ora Politic

BOMBĂ. Dragnea și Tăriceanu au depus la Parlament Legea care-i SCAPĂ de PUȘCĂRIE. Doar Iohannis mai poate face ceva

BOMBĂ. Dragnea și Tăriceanu au depus la Parlament Legea care-i SCAPĂ de PUȘCĂRIE. Doar Iohannis mai poate face ceva

Preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, şi cel al Camerei Deputaților, Liviu Dragnea, au depus o inițiativă legislativă pentru desecretizarea tuturor protocoalelor cu SRI din ultimii 13 ani. Inițiativa prevede şi că persoanele condamnate în baza acestor protocoale pot cere revizuirea sentințelor.

Liviu Dragnea și Călin Popescu Tăriceanu vor desecretizarea tuturor protocoalelor clasificate în baza Hotărârii 17 din 2005 a Consiliului Suprem de Apărare a Ţării (CSAT). Şefii CSAT erau atunci președintele Băsescu și premierul Tăriceanu. Proiectul de lege propus de cei doi preşedinţi ai Parlamentului precizează că, odată declasificată hotărârea CSAT, toate protocoalele cu SRI vor fi desecretizate. Persoanele condamnate ar putea să afle astfel dacă au fost vizate de presupuse abuzuri ale Justiției și chiar au dreptul să ceară revizuirea sentințelor. Inițiativa a trecut de comisiile de apărare și administrație publică din Parlament și urmează dezbaterea din plenul Senatului.

Șerban Nicolae, senator PSD: „Eu cred că secretizarea acestei hotărâri s-a făcut tocmai pentru a ascunde conținutul. Pentru a ascunde un abuz”.

Iulia Scântei, senator PNL: „Legea oricum este nu constituțională, ci profund neconstituțională, nu așa soluționăm abuzurile”.

Protocoalele au fost atacate și la Curtea Constituţională de Florin Iordache, în calitate de președinte delegat al Camerei Deputaților.

Procurorul general a explicat că sesizarea nu ar fi admisibilă.

Augustin Lazăr, procurorul general al României: „Protocoalele nu sunt acte normative, cine spune așa ceva, după părerea mea, exagerează. Ele sunt niște metodologii de lucru, de bune practici, cu caracter intern, pentru instituțiile care le folosesc în aplicarea legii”.

Nu de aceeași părere este şi ministrul Justiției, Tudorel Toader.

Tudorel Toader, ministrul Justiției: „Izvorul conflictului poate consta în acte sau fapte de natură să lezeze raporturile dintre autorități”.

Aproape toate instituțiile din sistemul de Justiție au avut protocoale, însă cele mai blamate au fost cele dintre parchete și SRI. Procuroarea Georgiana Hosu, care candidează pentru funcția de șef adjunct al DIICOT, a explicat la CSM că e normal ca DIICOT să lucreze cu SRI, însă a precizat că acest lucru nu i-a afectat independența, relatează stiri.tvr.ro.

 

Voi ce părere aveți? Așteptăm comentariile voastre mai jos.