Dragnea este disperat. A început deja să dea vina pe colegii de partid pentru un eventual eșec la alegerile europarlamentare.
Ultima Ora Europarlamentare 2019 Politic

Biserica îi dă lovitura lui Dragnea. Pe cine trebuie să voteze românii

Episcopii catolici de ambele rituri din România, reuniţi la Ciofliceni (Snagov) în sesiunea plenară de primăvară, îi îndeamnă „pe toţi oamenii de bunăvoinţă, în special pe catolici”, să îşi exercite dreptul la vot la alegerile europene din 26 mai, scrie news.ro

„Alegerile pentru Parlamentul European reprezintă un moment important pentru vieţile noastre în calitate de cetăţeni ai Europei. Viitorul nostru depinde, în mare măsură, de rezultatele acestor alegeri, întrucât ele vor contribui fie la slăbirea, fie la consolidarea legăturilor dintre statele continentului nostru, la îndepărtarea dintre cetăţeni sau la apropierea lor pe un fundament solid de cooperare şi respect reciproc”, au transmis într-un comunicat remis News.ro.

Biserica Catolică „a crezut şi a contribuit în mod substanţial la construcţia Europei de astăzi şi, de aceea, îi îndeamnă pe toţi credincioşii să acorde propriul vot acelor candidaţi care, în programul lor, asemenea fondatorilor Uniunii Europene, promovează cultura vieţii, familia şi demnitatea ei, ocrotirea întregii creaţii a lui Dumnezeu, acelor candidaţi care nu-i neglijează pe cei mai slabi şi lipsiţi de apărare – pruncii nenăscuţi, săracii, marginalizaţii, persoanele cu dizabilităţi, vârstnicii”.

„Este întotdeauna de preferat să fie votaţi cei care urmăresc binele comun şi promovarea valorilor creştine care au plăsmuit societatea europeană, care pun pe primul loc promovarea tinerilor, care îşi bazează politicile sociale pe principiul subsidiarităţii, al solidarităţii şi al dreptăţii sociale, care promovează libertatea religioasă ca trăsătură fundamentală a unei societăţi democratice şi susţinerea dreptului fiecăruia de a-şi manifesta credinţa în public”, au mai spus episcopii.

Episcopii romano-catolici şi greco-catolici din ţara noastră şi din Republica Moldova sunt reuniţi, zilele acestea, la Mănăstirea Părinţilor Carmelitani Desculţi din Ciofliceni (Snagov), în sesiunea plenară a Conferinţei Episcopilor din România (CER), unde au discutat detalii ale vizitei Papai Francisc.

Voi ce părere aveți? Așteptăm comentariile voastre mai jos.

Prezidentiale-2019.ro

Folosim cookie-uri pentru a va asigura o interactiune cat mai buna cu site-ul. Prin continuarea navigarii permiteti utilizarea cookie-urilor. Sunt de acord Detalii