Alertă. Mesaj devastator al lui Traian Băsescu de la Bruxelles. Președintele este desființat
Dosar greu pentru Traian Băsescu. Fostul președinte este în fața judecătorilor
Ultima Ora Politic Social

Băsescu, declarație șocantă: Migranții să respecte valorile creștine și europene, reversul fiind expulzarea, care trebuie făcută chiar și în masă

Securitatea Uniunii Europene este vitală, căci nu poți prefigura prosperitatea dacă întâi nu ai securitatea garantată, a declarat Traian Băsescu. Senatorul, candidat din partea PMP la alegerile europarlamentare, a declarat că una dintre problemele interne cu care se confruntă blocul comunitar este cea a migranției. Or membrii PMP ce vor ajunge în Parlamentul European vor propune adoptarea unui regulament care să prevadă expulzarea migranților în cazul în care aceștia refuză să se angajeze și să respecte valorile europene.

”Avem o populație europeană nemulțumită de situația cu migrația. Așa cum scriem și în program, PMP nu va fi de acord cu transformarea Uniunii Europene într-o uriașă moschee. Să vină să vadă cum se trăiește la noi împreună cu turci și cu tătari și să accepte comportamentul civilizat cei care vin buluc în Europa din țări de cult islamic.

Propunerea noastră e să se elaboreze un regulament cu privire la statul migranților, care să fie aprobat în Parlamentul European, care să oblige la integrare socială prin găsitea unui loc de muncă sau să se afle într-o situație de studii pentru locuri de muncă, respect pentru tradițiile și cultura europeană și integrare în cultura europeană.

Aceste pretenții le putem avea, pentru că nu noi i-am adus cu forța, ci au optat ei să vină în Europa. Europa nu poate fi distrusă de sloganul laș politically correct, sub care se ascund politicienii la vârf și spun ”politic e corect să-i lăsăm să facă ce vor, să nu-i blamăm pentru violuri, că fură, șterpelesc și așa mai departe”. Or lucrurile trebuiesc spuse cinstit, pentru că au ajuns la un nivel la care nu mai e acceptabil să te ascunzi sub sloganurile politically correct. Noi criticăm în programul nostru această abordare”, a declarat Traian Băsescu.

Băsescu a subliniat cât este de important ca migranții să manifeste respect pentru valorile creștine și valorile europene, ”reversul fiind expulzarea, care trebuie făcută chiar și în masă”

”În momentul de față, dintre cei care au intrat ca hoardele de nomazi în 2015, în UE, 65% nu au loc de muncă, pentru că nu-i interesează, deși e criză de forță de muncă în toată Europa”, a mai punctat candidatul PMP la europarlamentare.

Voi ce părere aveți? Așteptăm comentariile voastre mai jos.

Prezidentiale-2019.ro

Folosim cookie-uri pentru a va asigura o interactiune cat mai buna cu site-ul. Prin continuarea navigarii permiteti utilizarea cookie-urilor. Sunt de acord Detalii