Avertizare pentru Teodorovici. Mugur Isărescu nu îl scapă din ochi
Ultima Ora Economic Politic

Avertizare pentru Teodorovici. Mugur Isărescu nu îl scapă din ochi

BNR va avea un punct de vedere privind modificările OUG 114 atunci când va primi proiectul iar Consiliul de Administrație îl va analiza, a declarat Dan Suciu, purtătorul de cuvânt al BNR, la Realitatea TV.

„Banca Națională a furnizat Ministerului Finanțelor până acum toate informațiile necesare ca ei să ia decizia în cunoștință de cauză. Le-am pus la dispoziție o serie întreagă de date, pentru că datele privind evoluțiile pe piață a dobânzilor le deține Banca Națională”, a spus Suciu, conform Mediafax.

Purtătorul de cuvânt nu s-a pronunțat în privința posibilității scăderii ratelor la credite. „Rămâne de văzut dacă aceeste schimbări se vor aplica și creditelor în curs, trebuie văzut proiectul de lege și ce modificări implică. Banca Națională a susținut un lucru ferm și anume ca eventuala taxă bancară să fie decuplată de ROBOR. Acesta a fost obiectivul principal al băncii centrale, pentru că ar fi afectat politica monetară”, a explicat Suciu.

Ministerul Finanțelor a discutat în ultimele zile cu reprezentanții băncilor și cu administratorii Pilonului II de pensii modificările care ar trebui aduse OUG 114/2018.

Ministrul Finanțelor Publice, Eugen Teodorovici, a anunțat că vineri vor fi publicate spre dezbatere publică modificările la ordonanță, astfel încât schimbările să fie făcute săptămâna viitoare.

Voi ce părere aveți? Așteptăm comentariile voastre mai jos.