Austria a decis prelungirea controalelor la granițele cu Ungaria și Slovenia
Ultima Ora Externe

Austria a decis prelungirea controalelor la granițele cu Ungaria și Slovenia

Austria va prelungi controalele la frontierele cu Ungaria și Slovenia până cel mai devreme în noiembrie, potrivit agenției austriece de știri APA, citată de Euronews, scrie Mediafax.

Ministrul de Interne, Herbert Kickl, a notificat Comisia Europeană cu privire la această decizie prin intermediul unei scrisori. Printre motivele invocate de ministru pentru prelungirea controalelor se află numărul încă mare de imigranți ilegali de pe teritoriul țării, dar și „o amenințare teroristă latentă”, legată de posibilitatea ca cetățenii austrieci care au luptat alături de ISIS să se întoarcă în țară. Controalele ar fi urmat să fie eliminate pe 11 mai.

Cu toate că sunt membre Schengen, Austria, Germania și alte state europene au reintrodus controalele la granițe în 2015, după ce peste un milion de refugiați au intrat pe teritoriul Europei.

Comisia Europeană a cerut statelor membre să intervină pentru eliminarea slăbiciunilor de la granițele externe și să restabilească libertatea de mișcare, însă șase state din spațiul Schengen, printre care Franța, Suedia, Austria și Germania, au continuat controalele la frontiere din cauza temerilor privind securitatea și imigrația ilegală.

Voi ce părere aveți? Așteptăm comentariile voastre mai jos.

Prezidentiale-2019.ro

Folosim cookie-uri pentru a va asigura o interactiune cat mai buna cu site-ul. Prin continuarea navigarii permiteti utilizarea cookie-urilor. Sunt de acord Detalii