Lovitură în PNL. Primarul din Piatra Neamț, condamnat la 3 ani de închisoare
Ultima oră. Fost deputat, condamnat la 8 ani de închisoare
Ultima Ora Justiție Politic Social

Au furat fonduri UE, iar acum vor să scape cu ”protocoale ilegale”

Mai multe persoane trimise în judecată, într-un dosar de fraudare cu fonduri europene, au cerut în instanță ca Direcția Națională Anticorupție-serviciul teritorial Alba Iulia și Serviciul Român de Informații să comunice dacă au colaborat în filarea, interceptarea convorbirilor sau supravegherea persoanelor din dosar, scrie alba24.ro.

Curtea de Apel Alba Iulia a admis cererea acestora și dacă cele două servicii vor afirma că au colaborat în dosar, nu numai că vor fi nevoite să comunice ce informații au obținut, ba chiar să dezvăluie componenţa echipei, contribuţia şi identitatea fiecărui membru.

Printre inculpaţi se află şi patru cetăţeni libanezi, un francez, doi notari din Brașov dar și președintele de la acea vreme a Camerei de Comerţ Cluj, Ştefan Dimitriu, administratorul societăţii De Construcţii Napoca SA.

Inculpaţii sunt acuzaţi de constituire a unui grup infracţional organizat, fraudă din fonduri europene, înşelăciune, fals în înscrisuri, fals în declaraţii, abuz în serviciu şi infracţiuni de complicitate la unele dintre aceste infracţiuni.

Potrivit unui comunicat DNA, în perioada 2011 – 2014, în contextul derulării unor programe finanţate din fonduri europene, inculpaţii Palada Costin-Gimi, Deniel Luc Henri Marie şi Tudorache Cristina au constituit un grup infracţional organizat, la care au aderat inculpaţii Younes Ziad şi Homsi Ghassan, pe parcurs aceştia fiind sprijiniţi de inculpaţii Iordache Mihail, Luther Simona Mariana, Bachir Mazen, Khalil Saad, toţi având scopul declarat şi urmărit de a obţine, prin mijloace nelegale, finanţarea europeană şi naţională.

În data de 18.04.2019, magistrații de la Curtea de Apel Alba Iulia au admis cererile formulate de mai mulți inculpați din dosar, cereri referitoare la colaborarea dintre DNA și SRI în faza de urmărire a celor implicați.

”În numele legii dispune: admite cererile formulate de inculpaţii Younes Ziad, Dimitriu Ştefan Florea, Palada Costin Gimi, S.C. Cast S.R.L., Khalil Saad, Bachir Mazen, Deniel Luc Henri Marie şi Tudorache Cristina şi dispune efectuarea de adrese către Direcţia Naţională Anticorupţie – Serviciul Teritorial Alba Iulia şi Serviciul Român de Informații prin care se vor solicita următoarele:

1. Să se comunice dacă a existat o cooperare între Direcţia Naţională Anticorupţie şi Serviciul Român de Informații în cauza ce a format obiectul dosarului de urmărire penală nr.23/P/2014 al Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Alba Iulia în baza Protocolului de cooperare încheiat la data de 04.02.2009 între Parchetul de pe lângă înalta Curtea de Casaţie şi Justiţie şi Serviciul Român de Informații (înregistrat sub nr.00750 şi respectiv sub nr.003064, declasificat de Serviciul Român de Informații sub nr.7505 din 29.03.2018).

2. Să comunice la dosarul cauzei întreaga corespondenţă purtată (pe suport hârtie sau în format electronic), inclusiv toate adresele de înaintare legate de interceptările efectuate în cauză, în baza protocolului menţionat, între Direcţia Naţională Anticorupţie şi Serviciul Român de Informații în legătură cu dosarul de urmărire penală nr.23/P/2014 al DNA-ST Alba Iulia.

3. Să comunice dacă pe parcursul urmăririi penale din dosarul penal nr.23/P/2014 al Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Alba Iulia, Serviciul Român de Informații şi Direcţia Naţională Anticorupţie – Serviciul Teritorial Alba Iulia au constituit echipe operative comune care au acţionat în baza unui plan comun de acţiune în vederea documentării faptei, conform art.3 lit g) din Protocol, iar în caz afirmativ să comunice cum s-a materializat această cooperare, componenţa acestei echipe, contribuţia şi identitatea fiecărui membru, respectiv deţinerea de către membrii echipei a avizului de poliţie judiciară necesar, potrivit reglementărilor în vigoare, efectuării de acte de urmărire penală în cauză.

4. Să comunice dacă pe parcursul urmării penale din dosarul penal nr.23/P/2014 al Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Alba Iulia, Serviciul Român de Informații şi Direcţia Naţională Anticorupţie – Serviciul Teritorial Alba Iulia au avut un plan comun de acţiune, conform art.22 şi art. 25 din Protocol, iar în caz afirmativ să comunice măsurile şi responsabilitățile concrete pentru desfăşurarea actitivăţilor, sarcinile fiecărei părţi, precum şi activităţile întreprinse efectiv.

5. Să comunice dacă Serviciul Român de Informații a comunicat către Direcţia Naţională Anticorupţie – Serviciul Teritorial Alba Iulia informaţii obţinute din derularea activităţilor operative cu privire la care s-a considerat că prezintă relevanţă şi că puteau fi valorificate în cadrul procesului penal privind dosarul penal nr.23/P/2014 al Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Alba Iulia, conform art. 15 din Protocol, iar în caz afirmativ să comunice la dosarul cauzei aceste informaţii.

6. Să comunice dacă Serviciul Român de Informații a acordat sprijin privind efectuarea de constatări tehnico-ştiinţifice în cursul urmăririi penale în dosarul nr.23/P/2014 al Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Alba Iulia.

7. Să comunice dacă Serviciul Român de Informații a acordat sprijin Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Alba Iulia pentru completarea informaţiilor prin desfăşurarea de activităţi de investigaţii şi supraveghere operativă privind dosarul penal nr.23/P/2014 şi dacă a acordat sprijin tehnic, prin compartimentele specializate, pentru activităţile necesare punerii în aplicare a măsurilor de supraveghere tehnică, conform art.14 alin. 1 şi 2 din Protocol, iar în caz afirmativ să comunice la dosarul cauzei aceste informaţii şi, respectiv, în ce a constat acest sprijin.

8. Să se comunice dacă Serviciul Român de Informații a pus la dispoziţia Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Alba Iulia informaţii obţinute în virtutea protocoalelor încheiate cu alte instituții, conform art. 17 alin. 3 din Protocol, raportat la dosarul penal nr.23/P/2014, iar în caz afirmativ să comunice la dosarul cauzei aceste informaţii.

9. Să comunice dacă faptele deduse judecăţii au fost identifícate de Serviciul Român de Informații în baza art.3 lit. a din Protocol, iar în caz afirmativ, care este documentul şi modalitatea în care a fost încunoştinţată Direcţia Naţională Anticorupţie – Serviciul Teritorial Alba Iulia despre aceste fapte.

10. Să comunice dacă Serviciul Român de Informații a pus la dispoziţia Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Alba Iulia date, informaţii şi documente despre care s-a considerat că puteau sprijini documentarea cauzei aflate în lucru conform art.13 din Protocol, raportat la dosarul penal nr.23/P/2014, iar în caz afirmativ să comunice la dosarul cauzei aceste informaţii.

11. Să comunice dacă Serviciul Român de Informații „a asigurat înregistrarea sau transcrierea comunicărilor efectuate (telefonic, SMS, internet)” conform art.33 şi art.34 alin. 1, 2, 3 din Protocol, în legătură cu urmărirea penală derulată în dosarul penal nr.23/P/2014 al Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Alba Iulia, cu referire la: – ordonanţa nr.4 din 28.01.2015 prin care procurorul a autorizat provizoriu la data de 1.03.2015 ora 12.00 până la 3.03.2015 ora 11.59 măsuri de supraveghere tehnică; – mandatele de supraveghere tehnică nr.102/UP/07.10.2014 şi nr.104/UP/10.10.2014 emise de Tribunalul Alba; – mandatele de supraveghere tehnică nr.1, 2, 3, 4, 5, 6, 7, 8, 9, 10, 11, 12, 13, 16 din 2015 ale Curţii de Apel Alba Iulia, atât pe perioada iniţială, cât şi pe perioadele cât aceste mandate au fost prelungite succesiv; iar în caz afirmativ să se depună la dosarul cauzei întreaga documentaţie aferentă acestui demers, inclusiv „Adresa de solicitare” redactată în acest sens de către Direcţia Naţională Anticorupţie – Serviciul Teritorial Alba Iulia, conform art. 33 alin. 2 din Protocol.

12. Să comunice dacă dosarul penal nr.23/P/2014 al Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Alba Iulia a fost considerat de către Parchet, respectiv Serviciul Român de Informații ca fiind o „cauză complexă”, conform art. 14, 22, 49 din Protocol, iar în caz afirmativ să se prezinte motivaţia din spatele acestei calificări.

13. Să comunice dacă a existat un ofiţer de legătură cu Direcţia Naţională Anticorupţie – Serviciul Teritorial Alba Iulia, pentru asigurarea derulării cu operativitate a activităţilor de punere în executare a actelor de autorizare emise, raportat la dispoziţiile art. 38 din Protocol, care este identitatea acestuia şi dacă acesta deţinea, la data îndeplinirii activităţilor, aviz de poliţie judiciară, potrivit legislaţiei în vigoare.

14. Să comunice dacă Serviciul Român de Informații a comunicat către Direcţia Naţională Anticorupţie – Serviciul Teritorial Alba Iulia conform art. 34 alin. 1 din Protocol, rezultatele integrale ale punerii în executare a autorizațiilor (toate convorbirile sau comunicările efectuate) sau dacă acestea au fost comunicate selectiv şi cine a realizat selecţia.

15. Să comunice dacă pe parcursul urmăririi penale în dosarul penal nr.23/P/20l4 Direcţia Naţională Anticorupţie – Serviciul Teritorial Alba Iulia a primit, raportat la dispoziţiile art.8 din Protocol, de la SRI, în baza cooperării, informaţii clasificate, care sunt persoanele care au avut acces la aceste informaţii clasificate (procuror, organe de cercetare penală) şi dacă aceste informaţii au fost introduse în dosarul cauzei în urma declasificării.

Respinge solicitarea inculpatului Younes Ziad de efectuare de adrese către Direcţia Naţională Anticorupţie – Serviciul Teritorial Alba Iulia şi Serviciul Român de Informații prin care să se solicite să se comunice dacă DNA – ST Alba Iulia şi SRI au „convenit în funcţie de dinamica stării infracționale şi asupra altor domenii de cooperare”, conform art. 61 din Protocol, în cadrul dosarului penal nr.23/P/2014 (interpelarea nr.14).

Respinge solicitarea inculpatului Younes Ziad de efectuare a adreselor către Direcţia Naţională Anticorupţie – Serviciul Teritorial Alba Iulia şi Serviciul Român de Informații prin care să se răspundă la următoarele interpelări:

1. În ce au constat efectiv indiciile referitoare la depunerea de documente şi declaraţii cu conţinut fals şi inexact în cadrul proiectului CL1, care au fundamentat extinderea urmării penale, la data de 03.10.2014 şi cu privire la proiectul CL1?

2. Dacă indiciile ce au fundamentat extinderea urmării penale şi cu privire la CL1, din data de 03.10.2014 au fost obţinute în baza corespondenţei purtată între DNA – ST – Alba Iulia şi SRI, în temeiul art. 2, 3,13,14,15,17,19, 22, 24, 49, 50, 60, 61 din Protocol?

3. Dacă indiciile ce au fundamentat extinderea urmării penale şi cu privire la CL1, au fost obţinute pe baza informaţiilor obţinute din derularea activităţilor operative care au prezentat relevanţă şi care au putut fi valorificate în cadrul dosarului penal nr.23/P/2014, conform art. 15 din Protocol?

4. Dacă SRI a pus la dispoziţia DNA – ST – Alba Iulia date, informaţii şi documente care au sprijinit documentarea cauzei în lucru, conform art.13 din Protocol, iar mai departe aceste date, informaţii şi documente au fost catalogate de către DNA – ST- Alba Iulia drept indicii, în sens procedural penal, cu consecinţa extinderii urmării penale şi cu privire la CL1, din data de 03.10.2014?

Respinge cererile inculpaţilor Palada Costin Gimi, S.C. Cast S.R.L., Khalil Saad şi Bachir Mazen de a se solicita Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Alba Iulia şi Serviciului Român de Informa?ii să comunice care este temeiul legal în baza căruia instrumentarea dosarului penal s-a făcut cu sprijinul Serviciului Român de Informaţii.

Respinge cererea inculpaţilor Deniel Luc Henri Marie şi Tudorache Cristina de a se solicita Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Alba Iulia şi Serviciului Român de Informa?ii să comunice în ce mod au fost valorificate de procurorul de caz informaţiile furnizate de SRI la care se referă art.3, 5,13,14,15 din Protocol. Cu drept de apel odată cu fondul” se arată în minuta deciziei dată de către Curtea de Apel Alba Iulia.

Comunicat DNA din data de 9 septembrie 2015

”BACHIR MAZEN și YOUNES ZIAD (arestați în lipsă), reprezentanți ai unor societăți comerciale, în sarcina cărora s-a reținut săvârșirea a infracțiunilor de:

– complicitate la săvârșirea infracțiunilor de folosire de documente false și cu conținut inexact care a avut ca urmare obținerea pe nedrept de fonduri europene,– complicitate la înșelăciune,– constituire a unui grup infracțional organizat.

De asemenea, au mai fost trimiși, sub control judiciar, inculpații:

DENIEL LUC HENRI MARIE, cetățean francez, în sarcina căruia s-a reținut săvârșirea infracțiunilor de:– fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată (2 infracțiuni),– fals în declarații, (2 infracțiuni, din care una în formă continuată),– complicitate la tentativa de săvârșire a infracțiunii de folosire sau prezentare cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene (2 infracțiuni),– complicitate la tentativa de săvârșire a infracțiunii de înșelăciune (2 infracțiuni),– instigare la săvârșirea infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată,– constituire a unui grup infracțional organizat,– înșelăciune,

TUDORACHE CRISTINA, în sarcina căreia s-a reținut săvârșirea infracțiunilor de:— fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată (4 infracțiuni, din care 2 în formă continuată),– complicitate la tentativa de săvârșire a infracțiunii de folosire sau prezentare cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene (2 infracțiuni),– complicitate la tentativa de săvârșire a infracțiunii de înșelăciune (2 infracțiuni),– constituire a unui grup infracțional organizat,

DIMITRIU ȘTEFAN FLOREA, directorul general al Societății de Construcții Napoca SA, la data faptelor, în sarcina căruia s-a reținut săvârșirea infracțiunilor de:– tentativă la săvârșirea infracțiunii de folosire sau prezentare cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene,– tentativă la săvârșirea infracțiunii de înșelăciune,

IORDACHE MIHAIL, administrator al SC Cast SRL, la data faptelor, în sarcina căruia s-a reținut săvârșirea infracțiunilor de:– folosire sau prezentare cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene,– înșelăciune– omisiunea de a furniza cu știință datele cerute potrivit legii pentru obținerea de fonduri europene,– constituire a unui grup infracțional organizat,

LUTHER SIMONA MARIANA, reprezentant legal al SC Passavant Roediger Romania SRL, la data faptelor, în sarcina căreia s-a reținut săvârșirea infracțiunilor de:– complicitate la infracțiunea de omisiune de a furniza cu știință datele cerute potrivit legii pentru obținerea de fonduri europene,– complicitate la săvârșirea infracțiunii de folosire de documente false și cu conținut inexact care a avut ca urmare obținerea pe nedrept de fonduri europene,– complicitate la înșelăciune,– constituire a unui grup infracțional organizat,

HOMSI GHASSAN și KHALIL SAAD, angajați ai firmelor Butec Sal respectiv Passavant Roediger România SRL, la data faptelor, în sarcina cărora s-a reținut săvârșirea infracțiunilor de:– complicitate la săvârșirea infracțiunii de folosire de documente false și cu conținut inexact care a avut ca urmare obținerea pe nedrept de fonduri europene,– complicitate la înșelăciune,– constituire a unui grup infracțional organizat,

BEȘCHIA GEORGETA-DANIELA, notar public, la data faptelor, în sarcina căreia s-a reținut săvârșirea infracțiunilor de:– abuz în serviciu, în formă continuată (3 infracțiuni),– complicitate la tentativa de săvârșire a infracțiunii de folosire sau prezentare cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene,(2 infracțiuni),– complicitate la tentativa de săvârșire a infracțiunii de înșelăciune(2 infracțiuni),

BUZEA VALERIA DOINA, notar public, la data faptelor, în sarcina căreia s-a reținut săvârșirea infracțiunilor de:– abuz în serviciu, (2 infracțiuni din care una în formă continuată),– complicitate la tentativa de săvârșire a infracțiunii de folosire sau prezentare cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene,(2 infracțiuni),– complicitate la tentativa de săvârșire a infracțiunii de înșelăciune(2 infracțiuni),– instigare la abuz în serviciu, în formă continuată,

și în stare de libertate a inculpaților:

PALADA COSTIN GIMI, administrator de fapt al Sc Cast Srl, în sarcina căruia s-a reținut săvârșirea infracțiunilor de:– instigare la săvârșirea infracțiunilor de folosire de documente false și cu conținut inexact care a avut ca urmare obținerea pe nedrept de fonduri europene,– instigare la înșelăciune,– instigare la săvârșirea infracțiunii de omisiune de a furniza date cerute potrivit legii pentru obținerea de fonduri europene– constituire a unui grup infracțional organizat,

Societatea de Construcții Napoca SA, în sarcina căreia s-a reținut săvârșirea infracțiunilor de:-tentativă la săvârșirea infracțiunii de folosire sau prezentare cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene,-tentativă la săvârșirea infracțiunii de înșelăciune,

Sc Cast Srl, în sarcina căreia s-a reținut săvârșirea infracțiunilor de:– folosire sau prezentare cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene– înșelăciune,– omisiunea de a furniza cu știință datele cerute potrivit legii pentru obținerea de fonduri europene,

Sc Passavant Energy & Environment Srl (fostă Sc Passavant Roediger România Srl), în sarcina căreia s-a reținut săvârșirea infracțiunilor de:– complicitate la săvârșirea infracțiunii de folosire de documente false și cu conținut inexact care a avut ca urmare obținerea pe nedrept de fonduri europene,– complicitate la înșelăciune ,– complicitate la omisiunea de a furniza cu știință datele cerute potrivit legii pentru obținerea de fonduri europene.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:

În perioada 2011 – 2014, în contextul derulării unor programe finanțate din fonduri europene, inculpații Palada Costin-Gimi, Deniel Luc Henri Marie și Tudorache Cristina au constituit un grup infracțional organizat, la care au aderat inculpații Younes Ziad și Homsi Ghassan, pe parcurs aceștia fiind sprijiniți de inculpații Iordache Mihail, Luther Simona Mariana, Bachir Mazen, Khalil Saad, toți având scopul declarat și urmărit de a obține, prin mijloace nelegale, finanțarea europeană și națională.

1. Concret, la data de 06 aprilie 2011, între Ministerul Mediului și Schimbărilor Climatice, în calitate de autoritate contractată și SC Apa Canal SA Sibiu, în calitate de beneficiar, a fost încheiat prin Programul Operațional Sectorial de Mediu – POS Mediu 2007-2013, contractul având ca obiect „Extinderea și modernizarea infrastructurii de apă și apă uzată în județele Sibiu și Brașov” în valoare totală de 421.453.177 lei fără TVA, din care 322.483.325,81 lei finanțare nerambursabilă.

În cadrul acestui contract, SC Apă Canal SA Sibiu a încheiat un număr de 11 contracte de lucrări și patru contracte de servicii.

În ceea ce privește contractul având ca obiect proiectarea, elaborarea documentațiilor pentru obținere avize și autorizații, DTAC, construcție „Stație de Epurare Ape Menajere Pentru Localitatea Ocna Sibiului”, s-a publicat anunțul SEAP nr. 139441/5.10.2012. Conform celor înscrise în anunțul de participare, contractul era finanțat în proporție de 76,54% fonduri europene prin Programul Operațional Sectorial de Mediu – POS MEDIU 2007-2013.

Pentru calificare, în ceea ce privește procedura licitației, agenții economici trebuiau să demonstreze, sub sancțiunea excluderii, faptul că au o „experiență similară”, respectiv că: „în ultimii 5 ani au dus la bun sfârșit lucrări de execuție a cel puțin unei stații de epurare a apei uzate cu o capacitate de minim 2000 PE”, în cadrul unor contracte de proiectare și execuție.

La licitația organizată în data de 4 decembrie 2012, s-a prezentat și SC De Construcții Napoca SA, care a și câștigat licitația, dovedind „experiența similară” prin susținerea acordată, în condițiile art. 190 din OUG 34/2004, de către de către un terț susținător, respectiv societatea comercială Butec Sal, înregistrată în Liban.

De documentația respectivă, întocmită în fals, s-au ocupat inculpatul Deniel Luc Henri Marie, un presupus reprezentant al terțului susținător împreună cu inculpata Tudorache Cristina, pe baza înțelegerii cu reprezentanții SC De Construcții Napoca SA.

Toate documentele întocmite în fals, care au produs efecte juridice, au fost autentificate la birourile inculpatelor Buzea Valeria Doina și Beșchia Georgeta Daniela, care și-au îndeplinit în mod defectuos atribuțiile de serviciu, prin încălcarea prevederilor legale referitoare la legalizarea diverselor acte.

Despre documentele depuse în cadrul procedurii a luat cunoștință inculpatul Dimitriu Ștefan Florea, în calitate de administrator al SC De Construcții Napoca SA, care le-a contrasemnat, inclusiv pe cele falsificate, deși la dosarul de achiziție a fost identificată o împuternicire prin care era mandată o altă persoană pentru semnarea oricărui document din procedura atribuirii contractului. În urma verificărilor efectuate a rezultat că această persoană nu a semnat niciun document în numele SC de Construcții Napoca SA.

Întrucât, pe parcursul executării contractului, s-au înregistrat nereguli și întârzieri, SC Apă Canal SA s-a adresat societății susținătoare, respectiv în vederea implicării acesteia în executarea contractului, conform prevederilor legale.

În urma acestei notificări reprezentanții SC Apă Canal SA au aflat că Butec Sal nu l-a împuternicit pe inculpatul Deniel Luc Henri Marie să angajeze societatea în acest proiect, că nu a acordat niciodată susținere tehnică către Societatea De Construcții Napoca SA, iar angajamentul ferm autentificat sub nr. 3875 din 18.12.2012 de inculpata Buzea Valeria Doina nu reprezintă realitatea. În continuare, reprezentanții firmei Butec Sal au precizat că ei înțeleg să nu-și îndeplinească obligațiile din contract.

Urmare a acestei comunicări, la data de 31 decembrie 2013, SC Apă Canal SA Sibiu a reziliat contractul respectiv.

2. SC Hidro Prahova SA, al cărei acționar majoritar este Consiliul Județean Prahova, a fost beneficiarul finanțării europene alocate prin Programul Operațional Sectorial de Mediu – POS MEDIU, proiectului „Extinderea și modernizarea sistemului de alimentare cu apă și canalizare în județul Prahova”, în valoare totală de 822.819.366 lei din care 548.313.554 lei contribuție POS MEDIU 2007-2013, și 274.505.812 lei, contribuție beneficiar.

În calitate de beneficiar al acestui proiect, SC Hidro Prahova SA a organizat, prin intermediul Unității de Implementare a Proiectelor – UIP din cadrul companiei, licitațiile pentru atribuirea tuturor contractelor de consultanță și execuție.

În anul 2012, comisia de evaluare a ofertelor constituită la nivelul SC Hidro Prahova SA, din cele 7 oferte conforme depuse pentru atribuirea contractului de lucrări nr. 1 Breaza, a declarat câștigătoare oferta unei asocieri de firme: SC Cast SRL și Butec Sal.

Ulterior adjudecării licitației, reprezentanții firmei libaneze au solicitat oficial retragerea din Asociere, cerere care nu a fost acceptată de reprezentanții SC Hidro Prahova SA Ploiești, întrucât experiența tehnică a asocierii a fost asigurată de această societate.Până în luna noiembrie 2013, Asocierea desemnată câștigătoare nu a efectuat nicio lucrare.

Pe parcursul aceluiași an, reprezentanții firmei libaneze au încercat să cesioneze 49% din partea lor de contract celor de la SC CAST SRL, soluție neacceptată însă de către SC Hidro Prahova SA Ploiești.La fel, s-a încercat cesionarea a 94,98% din contract către SC Passavant Roediger România SRL, soluție de asemenea neacceptată.

Abia la data de 31 decembrie 2014, SC Hidro Prahova SA Ploiești a acceptat cesionarea, de către societatea libaneză, a procentajului de 49% din întreaga lucrare către societatea Passavant Roediger Romania SRL.

Prealabil încheierii acestui contract însă, prin reprezentanții desemnați, SC Cast SRL a încheiat, la data de 25 noiembrie 2013, un alt contract ascuns cu SC Passavant Roediger Romania SRL, prin care Asocierea de firme cesiona un procentaj de 97% din contractul semnat cu SC Hidro Prahova, ignorând astfel soluția de respingere.

Acest contract, necomunicat SC Hidro Prahova, a fost cel care a produs efecte între părți, dovadă faptul că:– la data de 14.03.2014, la doar o zi după ce s-a încasat avansul de 7.705.590,96 lei, suma de 7.474.407,23 lei a fost transferată în contul escrow aparținând SC Passavant Roediger Romania SRL, deschis în baza contractului din 25.11.2013;– în aceeași zi în contul SC Cast SRL este virată suma de 231.167,73 lei reprezentând 3% din valoarea avansului. La data de 18.03.2014 SC Passavant Roediger Romania SRL a virat în contul SC Cast SRL suma de 350.251,06 lei.

Din partea SC Passavant Roediger Romania SRL, atât contractul cât și deschiderea contului Escrow au fost semnate de inculpata Luther Simona Mariana.

Și de această dată, întreaga documentație a fost falsificată de către inculpatul Deniel Luc Henri Marie presupus reprezentant al firmei libaneze împreună cu inculpata Tudorache Cristina, pe baza înțelegerii cu administratorul SC Cast SRL, inculpatul Iordache Mihail.Toate documentele întocmite în fals, care au produs efecte juridice au fost autentificate la birourile inculpatelor Buzea Valeria Doina și Beșchia Georgeta Daniela, care și-au îndeplinit în mod defectuos atribuțiile de serviciu, prin încălcarea prevederilor legale referitoare la legalizarea diverselor acte.

În concluzie, din cuprinsul probatoriului administrat în cauză, a rezultat faptul că inculpații au urmărit:– ca procedura de subcontractare către SC Passavant Roediger România SRL să fie una formală, dar cu o destinație precisă (obținerea contractului de lucrări de către această din urmă firmă),– rămânerea SC Cast în Asociere pentru un procent infim, de 3% pentru care nu mai trebuia să execute nicio lucrare,– ieșirea Butec Sal din Asociere printr-un procedeu interzis, respectiv cesionarea procentului de 97 % contra unei sume substanțiale, de 250.000 euro, prin care firma libaneză a cesionat, transferat și predat către SC Passavant Roediger România SRL toate drepturile, obligațiile, răspunderile, titlurile și dobânzile deținute în cadrul contractului de lucrări (acest contract, necomunicat Unității de Implementare a Proiectelor, este cel care produce efecte între părți),– realizarea unei noi subcontractări către o altă societate comercială.

Urmare a acestei conduite infracționale, la data de 13 martie 2014 liderul Asocierii, SC Cast SRL, a obținut decontarea avansului în cuantum de 7.705.590,96 lei, care a fost împărțit după proporțiile convenite, 97% respectiv 3% între SC Passavant și SC Cast SRL.

În cauză, SC Apă Canal SA s-a constituit parte civilă cu suma totală de 503.999,15 lei reprezentând: cheltuieli salariale pentru organizarea licitației adjudecată în mod fraudulos de Societatea De Construcții Napoca Sa (102.958 lei); cheltuieli aferente executării contractului de lucrări nr.13467/29.04.2013 (67.282,94 lei); diferențe costuri execuție contract în cuantum de 33.3758,21 lei.

De asemenea, SC Hidro Prahova SA s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 7.705.590,96 lei reprezentând suma acordata cu titlu de avans în cadrul proiectului respectiv.

În cauză, a fost instituită măsura asigurătorie a sechestrului asupra bunurilor mobile și imobile ce aparțin inculpaților.

În cauză, procurorii au beneficiat de sprijin din partea Serviciului Român de Informații.” se arată în comunicatul DNA emis în anul 2015.

loading...

Voi ce părere aveți? Așteptăm comentariile voastre mai jos.

Folosim cookie-uri pentru a va asigura o interactiune cat mai buna cu site-ul. Prin continuarea navigarii permiteti utilizarea cookie-urilor. Sunt de acord Detalii