Un miner a ajuns în comă după ce a fost surprinsă de o surpare de siloz
Ultima Ora Politic

Atac la Teodorovici. ”Proiectul Legii Minelor este lipsit de viziune”

„România poate avea beneficii majore de pe urma exploatării resurselor sale minerale, dacă s-ar desprinde de modelul limitat al gestionării acestora bazat exclusiv pe exploatarea privată în schimbul plăţii unei concesiuni către stat, împărţirea profitului cu titularii contractelor de concesiune şi despăgubirea proprietarilor afectaţi.

Proiectul Legii Minelor supus dezbaterii pe pagina web a Ministerului Economiei este lipsit de viziune şi înlesneşte redeschiderea unor exploatări miniere controversate sub pretextul dezvoltării sustenabile a comunităţilor locale şi al diminuării cheltuielilor de ecologizare şi cu protecţia mediului, care ar reveni statului român.

În plus, simplifică procedurile de expropriere prin catalogarea cu uşurinţă a resurselor minerale de interes naţional şi introduce clauze de confidenţialitate, ca pretext pentru lipsa de transparenţă. Consider că o astfel de reglementare trebuie să meargă dincolo de câştigurile imediate aduse la bugetul de stat şi să fie supusă unei dezbateri mult mai ample, care să ia în considerare şi bunăstarea generaţiilor viitoare.

http://www.economie.gov.ro/transparenta-decizionala/proiecte-in-dezbatere-publica, a declarat într-un comunicat remis newsteam.ro deputatul PNL Glad Varga.

Voi ce părere aveți? Așteptăm comentariile voastre mai jos.