Cerere de ultim moment pentru Daniel Breaz. SOS, Festivalul Internațional George Enescu!
Atac incendiar la ministrul Culturii. ”Cine sunteți, domnule Breaz?”
Ultima Ora Politic

ATAC la Ministerul Culturii. ”Unul mai BREAZ ca altul!”

ATAC la Ministerul Culturii. ”Unul mai BREAZ ca altul!”

”Din anul 2011, românii sărbătoresc pe data de 15 ianuarie, Ziua Culturii Naţionale, care reprezintă data naşterii poetului naţional al românilor, Mihai Eminescu. Ziua Culturii Nationale și marcarea nașterii lui Mihai Eminescu reprezintă momente speciale pentru toți românii în jurul valorilor nationale și un prilej de mândrie. Prin crearea cadrului instituţional, în această zi s-a constituit un prilej de promovare a valorilor culturale, precum şi de receptare a valorilor culturii naţionale în contextul culturii europene.

Mă întrebam acum câteva luni dacă noul ministru al Culturii va fi mai breaz decât domnul Ivaşcu, care s-a făcut remarcat ca fiind singurul ministru în ultimii 30 de ani împotriva căruia au fost depuse două moţiuni simple în cele câteva luni de activitate. Dar timpul spune că nu este.

Azi, de Ziua Culturii Naţionale, ministerul pe care îl conduce strălucește printr-o lipsă acută de organizare de evenimente dedicate acestei zile importante pentru români.

În ajunul sărbătoririi Zilei Culturii, ministrul Breaz, în loc să fie preocupat  de organizarea de manifestări consacrate acestei zile importante, a iesit pe posturile tv să fie portavocea unor infractori  și nu vede   nicio problemă în faptul că fostul ministru de Externe, Adrian Severin, condamnat la 4 ani de închisoare pentru luare de mită și trafic de influență și eliberat condiționat în 2017, a stat în loja oficială, în cadrul ceremoniei oficiale de preluare a președinției Consiliului UE, desfășurată la Ateneu.

Este evident că pe actualii guvernanţi nu îi mai interesează de 15 ianuarie, Ziua Culturii Naționale, care ar fi trebuit sărbătorită aşa cum se cuvine, iar domnul Breaz, care doarme și el în papuci, nu poate să se facă remarcat decât prin gafe și lipsă de activitate în cadrul ministerului pe care, cică, îl conduce. Este primul an când Ministerul Culturiii nu a dedicat nici un eveniment Zilei Culturii Naționale, fiind evidentă lipsa de preocupare a actualilor guvernanți pentru această zi deosebită pentru români.

Ziua Culturii naţionale ar trebui să reprezinte un moment în care celebrăm nu numai un mare creator, dar şi o zi de reflecţie asupra culturii române, în general şi a proiectelor culturale de interes naţional. Dar cultura românească trebuie sărbătorită mereu, nu doar o dată pe an! Spiritualitatea si cultura românească trebuie să existe în fiecare zi, în inima și sufletul românilor, pentru că în definitiv sunt cei doi piloni ai continuității noastre de mii de ani pe aceste meleaguri. Valorile materiale si spirituale produse pe teritoriul țării noastre reprezintă fără doar si poate unul dintre stâlpii de rezistență ai societății in care trăim.

Cum de un profesor titular la catedra de matematică informatică poate conduce Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale, neavând nici o legătură sau vreo experienţă în domeniul cultural? Oare care au fost punctele tari ale domnului Breaz când a fost numit pentru acest portofoliu? Sunt întrebări la care nu avem răspuns, dar se văd clar consecintele inactivității domniei sale.” a declarat într-un comunicat remis newsteam.ro Președintele Comisiei pentru Cultură, arte, mijloace de informare în masă, Deputat PNL, Gigel Știrbu

Voi ce părere aveți? Așteptăm comentariile voastre mai jos.