Dăncilă și Tăriceanu pierd totul. Șefia Guvernului și președinția Parlamentului
Ultima Ora Politic

Atac la Guvernul Dăncilă. ”Creșterea economică a guvernării PSD-ALDE dispare spectaculos”

„Pe zi ce trece, toate minciunile vândute drept mari realizări economice ale guvernării PSD-ALDE încep să își arate adevărata față. Celebra OUG 114 riscă să transforme România într-o țară vulnerabilă din punct de vedere al investițiilor. O retrogradare a rating-ului de țară ar putea determina imposibilitatea guvernanților de a se mai împrumuta de pe piețele externe, cu efecte grave asupra costurilor de finanțare a bugetului de stat.

Filosofia economică a actualei guvernări se rezumă la creșterea pe bază de consum, una care nu a funcționat în nici o țară civilizată. Se știe foarte bine că experimentele economice care nu au avut la bază o dezvoltare sustenabilă, bazată pe producție, exporturi sau investiții publice, au sfârșit prin falimentarea țărilor și generarea unor crize sociale incredibil de dureroase.

De aceea, PNL s-a poziționat deschis în Parlament împotriva prevederilor Ordonanței 114, populist numită „a lăcomiei“, și se va lupta pentru anularea tuturor prevederilor sale. Chiar guvernanții, speriați de înrăutățirea rating-ului de țară, încearcă să o „îndulcească“. Din păcate, răul a fost făcut! Bursa a înregistrat deja pierderi substanțiale, cea mai mare bancă din România, cu capital autohton, și-a sistat toate investițiile pentru acest an, iar mediul de afaceri, în ansamblul său, se așteaptă la o contractare a economiei. Aceste efecte, cumulate cu haosul din domeniul fiscal și al legislației muncii, au creat un adevărat cocktail Molotov pe cale să explodeze.

Încă doi ani de guvernare PSD-ALDE ar putea să ducă la slăbirea totală a capacității statului român de a face față unei posibile crize economice, la destabilizarea statului de drept și deturnarea justiției! Din acest motiv, pe lângă votul pe care îl avem la alegerile europarlamentare, suntem datori să uzăm, ca opoziție parlamentară, de toate căile democratice și constituționale, alături de președintele Klaus Iohannis, pentru a înlătura coaliția PSD-ALDE de la guvernare, astfel încât să mai poată fi reparat răul făcut acestei națiuni!” a declarat înr-un comunicat remis newsteam.ro deputatul PNL Dumitru Oprea.

Voi ce părere aveți? Așteptăm comentariile voastre mai jos.