Armistițiu de pace între Israel și Hamas
Armistițiu de pace între Israel și Hamas
Externe Ultima Ora

Armistițiu de pace între Israel și Hamas. Timp de 4 zile, armele vor tăcea

Israelul şi Hamas încep, vineri dimineaţă, un armistiţiu de patru zile, iar militanţii ar trebui să elibereze, în cursul acestei zile, un prim grup de 13 ostatici, femei şi copii israelieni.

Primul armistițiu de pace trebuie să înceapă la ora 7 a.m. (5.00 GMT) şi implică o încetare totală a focului în nordul şi sudul Gaza, urmată de eliberarea unora din cei peste 200 de ostatici luaţi de Hamas în timpul atacurilor din 7 octombrie susţinute de Iran în interiorul Israelului, afirmă mediatorii din Qatar.

Ajutoare suplimentare ar urma să ajungă în Gaza şi primii ostatici, între care femei în vârstă, urmează să fie eliberaţi la ora 4 p.m. (14.00 GMT), numărul total urmând să ajungă la 50 în decursul celor patru zile, a declarat, la Doha, purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe din Qatar, Majed Al-Ansari.

Egiptul a afirmat că 130.000 de litri de combustibil diesel şi patru camioane cu benzină vor fi livrate zilnic în Gaza când începe armistiţiul, iar 200 de camioane cu ajutoare vor intra zilnic în Gaza.

Egipt
Egipt

Se aşteaptă ca palestinieni să fie eliberaţi din închisorile israeliene, a declarat presei purtătorul de cuvânt din Qatar. ”Sperăm cu toţii că acest armistiţiu va duce la ocazia de a începe o muncă mai amplă, pentru a obţine un armistiţiu permanent”, a afirmat acesta.

Hamas a confirmat pe canalul său de Telegram că toate ostilităţile forţelor sale vor înceta.

Voi ce părere aveți? Așteptăm comentariile voastre mai jos.