orban
Ultima Ora #coronavirus Sănătate Social

Anunțul lui Orban. Se vor carantina localități

Premierul Orban spune că Legea carantinării și izolării, votată săptămâna trecută de parlament și intrată marți în vigoare permite izolarea acelor localități unde numărul de infecții este în creștere.

Orban afirmă că la ora aceasta sunt sub supraveghere trei localități, dar încă nu s-a pus problema izolării acestora.

„Cu siguranţă, odată cu intrarea in vigoare a legii, există această posibilitate de a dispune carantina zonală, în cazul în care e o răspândire a virusului semnificativă, care nu este focar.

Dacă într-o localitate, de exemplu un sat sau un cartier sau o comună sau un oraş există un număr de cazuri care depăşeşte numărul de minim 3 cazuri la mia de locuitori se poate dispune carantinarea zonală.

Nu suntem în situaţia de a carantina niciun judeţ. La ora actuală există un număr de localităţi care sunt sunt supraveghere. Încă nu e demarată procedura pentru carantinarea niciunei localităţi, dar sunt trei localităţi care sunt sub evaluare.

S-a făcut o evaluare de localităţi. Deocamdată nu s-a luat nicio astfel de măsură, dar dacă vor fi multe cazuri nu vom ezita să luăm astfel de decizii”, a afirmat Ludovic Orban.

 

Voi ce părere aveți? Așteptăm comentariile voastre mai jos.