
VIDEO. ANUNȚ ȘOC. Ionuț Lupescu, 55 de ani, intră în politică. Fostul internațional negociază cu PNL un loc de europarlamentar
Fostul internațional, Ionuț Lupescu se gândește serios să imtre în politică, și nu oricum.
Lupescu vrea direct în Parlamentul European la alegerile din iunie.
Fostul component al „Generației de Aur”, în prezent președinte de onoare în cadrul CS Dinamo, a explicat că se gândește deja de destul de mult timp la această posibilitate, iar acum a luat o decizie concretă în acest sens.

Ionuț Lupescu este de părere că ar putea fi de folos României din postura de euro-parlamentar și astfel se gândește să candideze pentru această funcție în acest an, demarând deja discuții cu mai multe partide politice în acest sens, unul ar fi PNL.
„Am spus că vreau, la vârsta asta pe care o am, cred că e o vârstă bună să intru în politică. Dar nu orice, adică eu îmi știu lungul nasului și încerc să ajut acolo unde cred eu că am o expertiză și am o experiență.
Având acești aproape 10 ani la UEFA, în care am făcut relații internaționale, la secția de fotbal Europa, așa cum sunt 22 de comisii sau mai multe, cred eu că mi-ar plăcea să îmi aduc contribuția și ca un euro-parlamentar. Dar asta e tot, nu am alte visuri de a ajunge…”, a spus Lupescu la Prosport.ro.


