Curtea de Conturi se pregătește să angajeze 150 de auditori publici externi. Recrutați prin CONCURS
Anunț important pentru români. Curtea de conturi a lansat un nou program de comunicare
Ultima Ora Social

Anunț important pentru români. Curtea de conturi a lansat un nou program de comunicare

Curtea de Conturi a României lansează oficial adresa de e-mail [email protected], un instrument de comunicare dedicat dialogului cu cetăţenii şi cu societatea civilă, în vederea propunerii unor teme care ar putea fi incluse în Programul de activitate al instituţiei pe anul 2020.

„Crearea acestui canal de comunicare îşi propune angajarea unui dialog semnificativ şi eficient cu părţile interesate în scopul îmbunătăţirii rolului asumat de către Curtea de Conturi a României privind buna gestionare a resurselor publice în interesul cetăţeanului.

Prin această iniţiativă, Curtea de Conturi a României urmăreşte continuarea procesului demarat privind consolidarea responsabilităţii, a transparenţei instituţionale în relaţia cu cetăţenii, precum şi a integrităţii entităţilor guvernamentale şi din sectorul public, principii asumate prin intermediul standardelor ISSAI 12 şi ISSAI 20 emise de Organizaţia Internaţională a Instituţiilor Supreme de Audit (INTOSAI)”, potrivit unui comunicat al instituţiei.

Propunerile pot fi transmise pe adresa de e-mail [email protected] până la data de 5 octombrie 2019. Acestea vor fi analizate de structurile de specialitate, în vederea reţinerii aspectelor care intră în sfera de competenţă a Curţii de Conturi a României, se mai spune în documentul citat.

Voi ce părere aveți? Așteptăm comentariile voastre mai jos.

Prezidentiale-2019.ro

Folosim cookie-uri pentru a va asigura o interactiune cat mai buna cu site-ul. Prin continuarea navigarii permiteti utilizarea cookie-urilor. Sunt de acord Detalii