Lupte feminine: Alexandra Anghel a câștigat medalia de aur la Ranking Series Zagreb 2026

România a obținut un rezultat important în lupte feminine, după ce Alexandra Anghel a câștigat categoria sa de greutate la turneul internațional Ranking Series desfășurat la Zagreb.

Alexandra Anghel a avut un parcurs solid pe toată durata competiției, reușind să se impună în toate meciurile disputate, inclusiv în finală.

Rezultatul i-a adus locul I și medalia de aur, dar și puncte importante în clasamentul mondial.

Ranking Series Zagreb este una dintre competițiile de referință din calendarul internațional al luptelor feminine, reunind sportive din elita mondială. Evoluțiile constante ale Alexandrei Anghel au confirmat nivelul ridicat de pregătire și forma foarte bună arătată în acest început de sezon.

”România, pe cea mai înaltă treaptă a podiumului la Ranking Series Zagreb 2026!România cucerește medalia de aur la categoria 76 kg, prin Alexandra Anghel, care s-a impus în marea finală în fața adversarei din SUA, cu scorul de 9–1.

Sportiva noastră a avut un parcurs excelent în competiția de la Zagreb, obținând victorii importante în fața adversarelor din Canada și Japonia, calificându-se astfel în finală și confirmând forma foarte bună de la începutul acestui an.

Felicitări, Alexandra Anghel, pentru această performanță deosebită!

Felicitări antrenorilor și întregului staff pentru rezultatul obținut!”, a anunțat Federația de lupte.

Alexandra Anghel, medalie de aur
Alexandra Anghel, medalie de aur

Victoria obținută la Zagreb reprezintă un succes important pentru sportul românesc și consolidează poziția Alexandrei Anghel între cele mai competitive luptătoare la nivel internațional.