Cinci români răniți în Ungaria
Cinci români răniți în Ungaria
Exclusiv Social Ultima Ora

ALERTĂ. Trei români răniți în TRAGEDIA din Ungaria. Unul este în stare foarte gravă. Peste 30 de persoane au fost rănite, sâmbătă, după ce zeci de maşini s-au ciocnit

Un grav accident a avut loc sâmbătă, 11 martie, în Ungaria pe M1, în apropiere de Budapesta, unde, zeci de mașini au fost implicate într-un carabol produs din cauza unei furtuni de nisip.

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) anunţă că din primele informaţii obţinute în urma accidentului produs în Ungaria reiese că au fost implicaţi şi trei cetăţeni români, dintre care unul a fost grav rănit.

”Ministerul Afacerilor Externe (MAE) precizează că Ambasada României la Budapesta a fost notificată de către un cetăţean român, prin intermediul numărului de telefon de urgenţă, cu privire la un accident rutier, produs la data de 11 martie 2023, în jurul orelor 14:25, pe autostrada M1 din Ungaria, între localităţile Tatabanya şi Budapesta, în care au fost implicate mai multe autovehicule”, se arată în informarea transmisă de MAE.

Reprezentanţii misiunii diplomatice au întreprins demersuri, în regim de urgenţă, pe lângă autorităţile locale, inclusiv cu sprijinul Biroului Ataşatului de Afaceri Interne, pentru a obţine informaţii cu privire la cetăţenia, identitatea şi starea de sănătate a persoanelor afectate.

Accident major în Ungaria. Zeci de persoane rănite
Accident major în Ungaria. Zeci de persoane rănite

”Potrivit datelor preliminare comunicate de către autorităţile locale, până la acest moment, printre persoanele implicate în accident se află şi trei cetăţeni români, dintre care unul a fost grav rănit.

De asemenea, autorităţile ungare au precizat că toate persoanele rănite în accident au fost transportate la unităţi medicale din zonă, identificarea completă a acestora urmând a se realiza după acordarea îngrijirilor medicale de urgenţă.

Ambasada României la Budapesta continuă dialogul cu autorităţile locale pentru informaţii legate de unităţile medicale la care au fost transportate persoanele rănite şi cu membrii de familie ai persoanelor afectate, fiind pregătită să acorde asistenţă consulară, în funcţie de solicitări”, precizează MAE.

Cetăţenii români pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Budapesta: 0036-1-384 76 89, apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center în regim de permanenţă.

De asemenea, cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu un caracter de urgenţă, au la dispoziţie numărul de telefon al ambasadei: +36 30 535 69 12. Peste 30 de persoane au fost rănite, sâmbătă, după ce zeci de maşini s-au ciocnit, iar unele au luat foc pe autostrada M1 din Ungaria, din cauza unei furtuni de praf care a redus brusc vizibilitatea.

 

Voi ce părere aveți? Așteptăm comentariile voastre mai jos.