ALERTĂ! PSD nu vrea modificarea legilor justiției. Mesaj pentru Iohannis! 5
Politic Ultima Ora

ALERTĂ! PSD nu vrea modificarea legilor justiției. Mesaj pentru Iohannis!

PSD i-au transmis preşedintelui Klaus Iohannis că Legile justiţiei nu„ se discută în sediul de campanie al PNL de la Cotroceni, ci transparent prin consultarea societăţii civile şi a asociaţiilor de magistraţi şi prin dezbateri în plenul Parlamentului”.

„Zero soluţii pentru pandemie! Doar alegeri şi multă trufie! Aşa arată delirul unui om învins. Preşedintele PNL, Klaus Iohannis, ştie că PNL n-ar fi depăşit 30% dacă nu ar fi avut două proptele, USR – PLUS şi pleava de la PSD formată din traseişti cumpăraţi la bucată.

De asta urlă! Urlă şi ameninţă de la tribuna prezidenţială că trebuie alegeri repede şi cu orice preţ pentru că altfel partidul său se va prăbuşi precum un castel de nisip. Timpul trece şi românii au înţeles de ce este în stare PNL.

Au eşuat în gestionarea pandemiei. Au distrus economia. Au generat un haos cu deschiderea şcolilor. Şi au ajuns să conteste până şi alegerile pe care tot ei le-au organizat”, arată o postare făcută miercuri pe pagina de Facebook a PSD.

Mesajul pentru Iohannis!

„PSD îi transmite lui Iohannis două lucruri:

1. Legile justiţiei nu se discută în sediul de campanie al PNL de la Cotroceni, ci transparent prin consultarea societăţii civile şi a asociaţiilor de magistraţi şi prin dezbateri în plenul Parlamentului.

2. Raportul privind statul de drept al Comisiei Europene de azi este un cartonaş roşu pentru Iohannis, care n-a fost în stare să facă nimic în ultimele luni în acest domeniu”, mai indică sursa citată. Într-un post scriptum la postare, reprezentanţii PSD precizează că lui Klaus Iohannis nu îi pasă de sănătatea românilor.

„P.S.: România a atins un nou record de infectări cu COVID-19. Dar lui Iohannis nu îi pasă de sănătatea românilor. El este interesat doar de sănătatea lui.

Şi cei 2 mii de români infectaţi şi-ar fi dorit să nu fie nevoiţi să îşi facă vreodată vreun test, domnule Iohannis!”, a conchis sursa menţionată.

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, miercuri, că a discutat cu premierul Ludovic Orban şi cu ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu, despre proiecte de lege reparatorii menite să corecteze legile justiţiei.

Şeful statului consideră, însă, că „va fi nevoie de o altă majoritate democratică şi legitimă care să-şi asume şi să voteze legi ale justiţiei corecte”, referindu-se la majoritatea pesedistă toxică din actualul Parlament.

Şeful statului a mai spus că nu s-a testat pentru noul coronavirus, întrucât nu a fost în contact cu vreo persoană bolnavă. „Eu port mască la toate întâlnirile, evit participarea la evenimente aglomerate. Recomand tuturor românilor să fie precauţi. E mai bine, e mai sănătos”, a susţinut Iohannis.

Raportul Comisiei Europene pe 2020 privind statul de drept în România arată, din punct de vedere al media, că lipsa unor măsuri specifice de protecţie a independenţei editoriale şi a normelor profesionale este un motiv de îngrijorare, transparenţa privind acţionariatul pare a fi incompletă, în timp ce executarea dreptului constituţional privind accesul la informaţiile de interes public se confruntă cu obstacole, iar „versiunea naţională a GDPR” nu a inclus o protecţie adecvată pentru munca de jurnalist. În plus, în ultimii doi ani au fost raportate patru ameninţări referitoare la jurnalişti şi entităţi media din România.

loading...

Voi ce părere aveți? Așteptăm comentariile voastre mai jos.

Folosim cookie-uri pentru a va asigura o interactiune cat mai buna cu site-ul. Prin continuarea navigarii permiteti utilizarea cookie-urilor. Sunt de acord Detalii