ALERTĂ. Meleșcanu la DNA. Fostul șef al Senatului dă explicații procurorilor 1
Ultima Ora Breaking News Justiție Politic

ALERTĂ. Meleșcanu la DNA. Fostul șef al Senatului dă explicații procurorilor

Senatorul Teodor Meleșcanu, fost președinte al Senatului, a fost citat la DNA în calitate de martor.

„În primul rând nu știu despre ce este vorba. E o citație. Am primit-o, dar din câte știu eu nu este în dosarul lui Mocanu. În zilele următoare, în calitate de martor. (…) Este posibil ca citația să fie pentru mâine, dar voi merge zilele următoare. Da, sigur că voi merge. Încă nu știu în ce dosar am fost citat”, a spus Meleșcanu.

Meleșcanu ar fi fost chemat să dea explicații pentru perioada în care a fost ministru de Externe în guvernele PSD, potrivit Digi 24.

Citarea lui Melescanu ar avea legatura cu demersurile lui Liviu Dragnea sa atace condamnarea sa in dosarul Referendumul la forurile internationale, potrivit sursei citate.

Conform unor sursei judiciare, Meleșcanu va da explicații în dosarul în care procurorii anticorupție cercetează activitatea fostului agent guvernamental Viorel Mocanu.

Agentul guvernamental pentru CEDO, Viorel Mocanu, a fost eliberat în luna august, la cerere, din funcția de secretar de stat, de către premierul Viorica Dăncilă, potrivit unei decizii publicate în Monitorul Oficial.

Demersul venea în contextul în care DNA a deschis un dosar pentru a investiga modalitatea prin care agentul guvernamental pentru CEDO, Viorel Mocanu, a apărat interesele României în procesul deschis de fostul președinte al Camerei Deputaților, Liviu Dragnea.

loading...

Voi ce părere aveți? Așteptăm comentariile voastre mai jos.

Folosim cookie-uri pentru a va asigura o interactiune cat mai buna cu site-ul. Prin continuarea navigarii permiteti utilizarea cookie-urilor. Sunt de acord Detalii