ALERTĂ. Medicii de familie ies în stradă. Nu sunt de acord cu modificarea Contractului Cadru începând cu 1 februarie

Medicii de familie din mai multe județe amenință cu declanșarea protestelor, nemulțumiți de faptul că Ministerul Sănătății și Casa Națională de Asigurări de Sănătate pregătesc, de la 1 februarie, reducerea veniturilor cabinetelor de medicina familiei și a celor de specialitate cu practică independentă.

Membrii Patronatului Medicilor de Familie din Timiș vor picheta sediul Casei Județene de Asigurări de Sănătate. Nemulțumirile lor sunt legate de modificarea Contractului Cadru care va intra în vigoare începând cu luna viitoare.

Protestează că le scad veniturile
Protestează că le scad veniturile

Aceștia se plâng de diminuarea punctului de servicii, eliminarea sporului rural, acordarea celor 20 de procente medicilor primari și, desigur, faptul că, odată aplicate aceste modificări ale contractului cadru, salariile multora dintre ei vor fi diminuate chiar și cu 30%.

În plus, medicii de familie susțin că și ei ar trebui încadrați alături de medicii și asistenții din spitalele din țara noastră, cei care solicită salarii mult mai mari.

Aceștia susțin că, dacă revendicările lor nu vor fi luate în seamă, vor renunța să mai lucreze cu Casele județene de asigurări de sănătate, lucru care i-ar determina pe pacienți să plătească toate consultațiile din propriul buzunar, anunță ziuadevest.ro.

Conținut extern indisponibil.